Val de incendii în judeţul Ialomiţa: Un bătrân a ars de viu în propria locuinţă
0
Mai multe incendii au pus pe jar pompierii ialomiţeni în ultimele zile. Cea mai dificilă intervenşia a fost pe 30 decembrie la locuinţa unui bătrân din Amara. Cu toate eforturile militarilor, pensionarul nu a mai putut fi salvat.
Flăcările au cuprins locuinţa unui bătrân din oraşul Amara pe 30 decembrie 2018, focul observat de vecini în jurul orei 21.00. Aceştia au alertat pe loc pompierii, care s-au deplasat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Din păcate, incendiul a fost observat foarte târziu, astfel că, la sosirea echipajelor de intervenţie arderea se manifesta generalizat la toate cele 4 încăperi ale casei, iar proprietarul, în vârstă de 78 de ani, a fost găsit carbonizat. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la un aparat electric defect. Flăcările au distrus în totalitate şi bunurile din încăperi.
Alte două incendii s-au produs în aceeaşi zi la două autoturisme aflate în trafic pe raza localităţilor Urziceni, respectiv Căldăruşanca (jud.Buzău). Dacă în primul caz autoturismul a ars în totalitate, în cel de-al doilea caz, maşina a fost salvată în proporţie de 50%. Deşi autoturismul care se deplasa pe raza localităţii Căldăruşanca a luat foc ca urmare a unui accident rutier, niciun ocupant al acestuia nu a suferit vătămări corporale, cei trei pasageri fiind monitorizaţi de un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, fără a fi transportaţi la spital.
A ars un magazin şi o baracă
Alte două incendii care au fost stinse de pompierii ialomiţeni s-au produs în ultimele 24 de ore la construcţii ale unor operatori economici. În primul caz, incendiul a izbuncit la o baracă din lemn din Oborul Municipal Slobozia, fiind degradată o mare parte din aceasta. Cel mai probabil, focul a izbucnit ca urmare a efectului termic al unui coş de fum neprotejat corespunzător de materiale combustibile din apropiere. În cel de-al doilea caz, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un magazin din comuna Armăşeşti, sat Malu Roşu. Până la lichidare, flăcările au distrus acoperişul construcţiei pe o suprafaţă de 100 mp, o parte din pereţii acesteia, precum şi aparate electrice şi marfă în valoare de cca 30.000 de lei. În această situaţie, cauza probabilă indică o acţiune intenţionată.