Târgul de Floci, locul unde s-a născut Mihai Viteazul FOTOGALERIE
0Săpăturile arheologilor, din ultimul deceniu, au scos la iveală, în zona localității Giurgeni, ruinele fostului oraș unde s-a născut Mihai Viteazul. Orașul a fost unul dintre cele mai înfloritoare târguri din Țara Românească, timp de mai multe secole, dar a cunoscut și perioade cumplite, când a fost ras de pe fața pământului de oastea lui Ștefan cel Mare sau de hoardele de tătari sau otomani.
Cu toate că a fost un important centru comercial românesc, din evul mediu, Târgul de Floci a rămas cunoscut în memoria istoricilor ca locul unde a văzut lumina zilei marele domnitor Mihai Viteazul, în anul 1558.
Copilărie în praful Bărăganului
„Familia mamei sale, Tudora, se trăgea din cunoscutul neam boieresc al Cantacuzinilor, iar în Orașul de Floci desfășurau importante activități comerciale. Putem spune că Mihai a făcut primii pași din viață pe străzile acestui oraș, toată copilăria sa legându-se de aceste locuri. Mult mai târziu, când devine domnitor, în anul 1595, el trimite în oraș un corp de armată pentru a-i izgoni pe cei 2.000 de soldați turci ce ocupaseră târgul“, relatează Florin Vlad, directorul Muzeului Județean de Istorie Ialomița.
În secolul XX, din celebrul centru comercial nu mai rămăsese la suprafață decât zidul unei biserici, restul ruinelor fiind îngropate sub mormane de pământ. Abia în 1976, un colectiv de specialiști de la Muzeul Național de Istorie întreprinde săpături în vatra orașului. „Orașul de Floci se întinde pe o suprafață de 70 de hectare, iar noi am decopertat şapte hectare și asta timp de aproape 30 de ani. Este o muncă uriaşă, colosală. Cred că generațiile de după copiii noștri vor reuși să aducă la lumină întreg orașul“, declară Florin Vlad.
Mai multe amănunte în săptămânalul ADS Slobozia!