Scandal într-un spital din Ialomiţa. Medic trimis în judecată după ce a nenorocit un bebeluş
0După trei ani de anchetă, procurorii din Urziceni au reuşit să probeze un caz de malpraxis, petrecut la spitalul din Urziceni. Anchetatorii au trimis astăzi un judecată un medic, sub acuzaţia că ar fi nenorocit un copil la naşterea căruia a asistat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni au finalizat cercetările în cazul doctoriţei Ana Ioan, medic de obstetrică ginecologie la Spitalul Municipal din Urziceni. Potrivit actelor de urmărire penală, în luna ianuarie a anului 2013, medicul Ana Ioan, în timp ce asista la naştere o tânără de 18 ani, a aplicat o serie de proceduri medicale necorespunzătoare, în urma cărora bebeluşul venit pe lume a avut de suferit. Concret, medicul ar fi paralizat copilul, sunt de părere procurorii. Cazul s-a aflat în anchetă la Urziceni vreme de 3 ani, timp în care procurorii au încercat să facă lumină în acest caz. Probatoriul administrat în cauză a scos la iveală faptul că doctoriţa Ana Ioan se face vinovată de vătămare corporală din culpă. Cazul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Urziceni. Doctoriţa a fost anchetată în stare de libertate.