Slobozia: Stelian Barcari - Singurul chirurg din Fetești
0De-a lungul a peste 16 ani de chirurgie la spitalul din Fetești, medicul Stelian Barcari a efectuat, cu succes, peste zece mii de operații, a salvat sute de vieți, iar în prezent este directorul spitalului și singurul chirurg specialist din oraș.
Iubește Feteștiul, citește zilnic lucrări de chirurgie și este primul medic care a introdus chirurgia oncologică în zonă. În zilele Revoluției din 1989, a asistat, în calitate de medic rezident, la intervenția chirurgicală la care a fost supus Nicu Ceaușescu, la Spitalul Militar Central București.
A leșinat la prima operație
S-a născut, a crescut și a studiat în orașul situat pe malul Dunării. A fost atras, la vîrsta de 13 ani, de uniforma militară și s-a înscris la Liceul Militar din Breaza. „A fost o decizie pripită. Nu pot să zic că regret, dar nu aș sfătui pe nimeni să urmeze aceste școli, dacă nu are veleități militare. Încă din primul an de liceu am știut că nu vreau să urmez o carieră militară, ci să mă fac medic“, își amintește medicul Stelian Barcari.
Imediat după terminarea studiilor liceale, este admis la Facultatea de Medicină București, iar practica de specialitate a efectuat-o în secțiile de Chirurgie ale Spitalului Militar Central. „La prima operație la care am asistat, încă din anul I de facultate, m-au scos colegii pe brațe, că am leșinat. După aceea, totul a revenit la normal și nu am mai avut astfel de probleme“, spune, zâmbind, chirurgul.
Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!