Soţia lui Florin Obretin, fost consilier al lui Darius Vâlcov, trimisă în judecată pentru delapidare
0Denisa Angela Obretin, soţia lui Florin Obretin, fost consilier personal al lui Darius Vâlcov pe vremea când acesta a condus Primăria Slatina înainte de a ajunge senator şi ministru al Finanţelor, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. Ea este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Denisa Angela Obretin, pe care o acuză că ar fi dat o gaură de circa două miliarde de lei vechi Asociaţiei pentru Ajutor de Deces şi Casa de Ajutor Reciproc (AAD CAR) „Expresul CFR” Bucureşti.
Mai exact, potrivit rechizitoriului procurorilor slătineni, soţiei lui Florin Obretin (fost consilier personal al lui Darius Vâlcov şi traseist convins - membru PDL şi PSD ca şi şeful lui, n.r.) i se impută că, în perioada iulie 2010 – octombrie 2012, a întocmit în fals în numele altor persoane, în calitate de preşedinte al Filialei Slatina a persoanei vătămate “AAD-CAR EXPRESUL CFR” Bucureşti, un număr de patru contracte de împrumut.
În acest mod, ea şi-ar fi însuşit sumele aferente, “respectiv a încasat mai multe sume de bani ce reprezentau valoarea unor contracte de împrumut ce aparţineau altor persoane şi cotizaţii depuse de membrii asociaţiei cu titlu de rambursare rată sau plată fond social, fără a le opera în documentele financiar-contabile ale filialei şi ale centralei, sume pe care şi le-a însuşit în interes propriu, prejudiciu total însumând 176.577 lei”, relevă rechizitoriul procurorilor slătineni.
Denisa Angela Obretin este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Slatina.
Inculpata şi-a pierdut funcţia de conducere şi, în ianuarie 2013, a fost dată afară şi din asociaţie.
Soţul inculpatei, Florin Obretin, este membru în consiliile de administraţie al S.C. Loctrans S.A. Slatina, Spitalul Judeţean Slatina, Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară OLTUL şi angajat al S.C. CONTIS COMPANY S.R.L. Slatina, firma de contabilitate dirijată din umbră de Darius Vâlcov, fostul său şef pe vremea când era consilier personal al acestuia, primar între 2004-2012.