Revelion în vremea comunismului. Cum se distrau românii: „Ne-am îmbrăcat în straie orientale şi ne-am dus în Orăşel”

Adulţii de astăzi, copii în comunism, îşi amintesc nu neapărat de sărăcia care domnea în magazine, ci de faptul că-l aşteptau cu nerăbdare pe Moş Gerilă, care oficial venea la sfârşitul anului şi doar în familie de Crăciun. Cum arăta Orăşelul Copiilor în urmă cu 30 de ani, cum se colinda în urmă cu 40-50 de ani am provocat exponenţii a două generaţii să-şi amintească.

Goana după portocalele disponibile la Alimentara doar de Sărbători şi febra pregătirilor pentru masa de Revelion reveneau părinţilor, copiii aşteptând un an întreg soldăţeii de plastic, păpuşile şi artificiile care se aprindeau cu greu.  Privită cu ochii cumpărătorului de astăzi, pe care doar lipsa resurselor materiale îl împiedică să aducă acasă tot ce şi-ar putea dori, perioada în care cu greu găseai jucăria dorită de cel mic, iar pentru o plasă de portocale stăteai la cozi interminabile, pare de necrezut. Copiii de atunci nu-şi amintesc, însă, de eforturile disperate ale părinţilor, ci de cum împodobeau Pomul de Iarnă, nu Bradul de Crăciun, cu instalaţii cu starter, şi cum îl aşteptau pe Moş Gerilă, nicidecum pe Moş Crăciun, moşul comunist ajungând la sfârşitul anului, deşi, în special la sat, colindătorii au continuat să vină, şi în comunism, cu Moş Ajun şi Steaua.

„Ne-am îmbrăcat în straie orientale şi ne-am dus în Orăşelul Copiilor cu produsele noastre tradiţionale“

Orăşelul Copiilor a reprezentat în comunism locul vrăjit în care copiii îşi doreau să ajungă. Departe de bogăţia de astăzi a târgurilor de Crăciun, avea pentru cei mici însă o putere extraordinară. Acolo se întâlneau cu Albă ca Zăpada şi cei Şapte Pitici, cu Scufiţa Roşie, cu Ciocănitoarea Woody, cu fel şi fel de personaje de care nu aveau, oricum, timp să se sature în cele 10 minute de desene animate care se difuzau la singurul program TV.

„Atunci aveau un farmec aparte, să ştiţi, nu erau aceste cutii imense. Erau căsuţe pictate cu personaje din poveşti, viu colorate“, îşi amintesc puştii de atunci.

Hashim Memish, „albanezul cu îngheţata“ din Slatina, cum îl cunoaşte toată România, îşi aminteşte că vreme de peste un deceniu a fost, alături de membrii familiei, cu produse tradiţionale în Orăşelul Copiilor, şi, mai mult, a adus lumea basmelor orientale pentru copiii din Slatina şi din localităţile învecinate.  „Ne-am îmbrăcat în straie orientale şi ne-am dus în Orăşel cu produsele noastre tradiţionale: halviţă, acadele, bragă, tot felul de produse din astea. Făceam şi turtă dulce, doar în această perioadă, noi şi încă cineva din Slatina. Într-un an am aşternut acolo şi un covor persan, îl aveam de când mă născusem eu, era pe alocuri tocat de molii, l-am pus acolo. Am dus o butelie cu un arzător mare şi făceam şi cafea. Era o nebunie în fiecare zi, eram nelipsiţi, zi de zi, cu muzică orientală, stăteam până noaptea târziu. Venea frate-meu, răposatul, şi le spunea la copii: «»Să ştiţi că mâine vine şi Moş Crăciu..., ăăă, Moş Gerilă, dacă sunteţi cuminţi!“. A doua seară s-a îmbrăcat şi a venit cu sacul. Erau aşa de mulţi copii încât şi-a dat seama că nu-i poate mulţumi pe toţi. Le-a spus atunci: «Ştiţi, Moşul nu poate să vină chiar la toţi, la toţi, dar uite cum facem..!». Şi s-a întors cu spatele şi a început să arunce din sac, iar copiii să prindă ce le pregătise. Era prin anii ’80, la început“, îşi aminteşte Hashim Memish. În acele seri copiii auzeau poveşti despre Nastratin Hogea şi Aladin şi admirau sultanii cu iatagane care îi serveau însă cu zâmbetul pe buze cu cele mai bune dulciuri din oraş.

„S-au cântat cântece religioase până prin anii ’50-’60“

Moş Crăciun s-a transformat în Moş Gerilă cu peste 70 de ani în urmă, spune interlocutorul nostru. „Imediat după instalarea comuniştilor, după abdicarea Majestăţii Sale, s-a produs schimbarea, deşi prin sate, şi chiar şi la oraş, cât au rezistat casele particulare, se mai mergea cu Steaua. Cântecele religioase au început să nu se mai cânte prin anii ’50-’60, când s-au înălţat primele blocuri, iar la bloc nu prea ştiai peste cine dai, se afla repede. S-a păstrat, în schimb, Pluguşorul, a fost chiar cultivat acest obicei în comunism, astfel se preamărea colectivizarea, munca în agricultură. Până să se altereze obiceiurile, colindătorii veneau însă din comunele vecine cu pluguri adevărate şi cu boi, chair dacă nu era zăpadă. La noi veneau toate cetele de colindători, pentru că ştiau că la noi găsesc mereu dulciuri. Aici ar trebui să se umble un pic, nu ştiu, instituţiile astea care se ocupă cu restaurarea, conservarea tradiţiilor. Pentru că tradiţional se dădeau mere, nuci, covrigi, dulciuri, astăzi colindatul a devenit o afacere. Nici nu mai ştiu versurile colindelor. Acele sărbăori, atunci, aveau un farmec aparte, era o atmosferă...., cu toate lipsurile din comunism. Sau poate că aşa vedem noi acum lucrurile, însă altfel erau iernile, altfel erau copiii, mai comunicativi, mai dornici să afle, să asculte poveştile celor mari, să vadă...“, devine nostalgic reprezentantul familiei de albanezi care a reuşit, chiar şi în comunism, să-şi ducă mai departe afacerea de familie, deşi familiei i s-au confiscat proprietăţile  şi i s-au demolat casele, membrii acesteia fiind înghesuiţi, la început, într-un apartament cu două camere, cu paturi suprapuse.

„Era un Moş Gerilă maare-mare!“

Atracţia Orăşelului Copiilor era, evident, Moş Gerilă, unul atât de mare încât uneori copiii se mai şi speriau, de la bază neputând să-l cuprindă cu privirea. „Cred că îl construiau folosind ca bază o statuie. Oricum, era imens“, îşi aminteşte Denisa Guţică-Florescu, astăzi muzeograf la Muzeul Judeţean Olt.

Moş Gerilă era atracţia principală a Orăşelului, deşi era atât de greu să-l redai în întregime în fotografii FOTO: arhiva personală Elena Ţiu

 „Moş Gerilă, pentru că el venea, nu Moş Crăciun, venea la părinţi la lucru pe 30 sau pe 31 decembrie. Oricum, Crăciunul era zi lucrătoare, în comunism doar duminica nu se lucra. Acasă cred că venea, totuşi, în Ajun. Aveam de fiecare dată de Crăciun portocale, probabil de atunci am rămas aproape cu o obsesie, pentru că şi astăzi dăruiesc portocale. Adevărul este că se găseau greu. Nu neapărat că nu văzusem sau nu gustasem banane, dar se găseau greu şi doar în acea perioadă“, poveşteşte muzeograful. Copiii de atunci râd astăzi când se gândesc la faptul că erau convinşi că acele minuni, bananele, verzi mai tot timpul, doar ţinute câteva zile deasupra televizorului devin bune de mâncat.

Părinţii aşteptau la cozi interminabile pentru astfel de jucării

Nostalgia soldăţeilor de plastic, a trenuleţelor cerute de atâtea ori în gând Moşului şi cu voce tare părinţilor, o trăiesc astăzi în fiecare an. Îşi amintesc de faptul că descopereau cu săptămâni înainte ascunzătoarea părinţilor, că ştiau ce avea să le aducă Moşul, pentru că părinţii cumpărau jucăriile atunci când le găseau, şi nu prea le găseau tot timpul, dar că ţinea totdeauna secretul, avizi să mai creadă încă în Moş.

În familiile cu dar de mână se făceau şi astfel de cadouri celor mici

„Acea beteală absolut îngrozitoare, instalaţia care se strica, artificiile care odată umezite nu se mai aprindeau... Puneam vată în pom, imitând zăpada, mai ales când nu era prea bogat. Şi acele bomboane de pom, ambalate în staniol, roşii, albastre, aurii...“, continuă să curgă amintirile. „Şi cântecele de la şcoală, pentru că noi nu cântam colinde. Ştiu şi acum acel cântec: «Unu’ ni-i părinte călăuzitor...»“

„Aşteptam a doua zi «Dacă doriţi să revedeţi...»“

În ajun de Revelion gospodinele erau, şi atunci, cele mai năpăstuite. „Din meniul tradiţional nu lipseau icrele, salata boef, sarmalele. Ştiu că se strângeau mătuşile, îşi împărţeau treburile. Nu făceau nici icrele, nici maioneza cu mixerul. Cu cozonacii era mai greu, mai pricepute erau bunicile, la ţară“, îşi aminteşte Denisa Guţică.

Erau, însă, şi familii care petreceau Revelionul la restaurant. Aici, la miezul nopţii, uneori, pentru că de focul de articifii de astăzi nu putea fi vorba, răsunau focuri de armă. „M-am speriat îngrozitor, ţin minte, când am participat cu părinţii la un Revelion la restaurantul Sâmbureşti. La miezul nopţii s-au auzit focuri de armă, care reprezentau împuşcarea anului vechi. Aşteptam de asemenea, după Revelion, acele reluări la TV, cu mare nerăbdare, şi cu bucurie, era acea rubrică «Dacă doriţi să revedeţi...»“, mai spune Denisa.