Funcţionari de la o primărie din Olt, care ar fi băgat în buzunar 350.000 lei din taxe şi impozite, au fost reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
primaria cilieni

Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost reţinute marţi, 9 februarie 2021, în urma unei anchete a Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

În urmă cu o săptămână, poliţiştii din cadrul IŞJ Olt au desfăşurat percheziţii la Primărie Cilieni, într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu estimat la 350.000 lei. Poliţiştii spun că banii plătiţi de locuitorii comunei drept taxe şi impozite şi i-ar fi însuşit doi funcţionari, un bărbat şi o femeie, conduşi în ziua respectivă la audieri. La o săptămână, IPJ Olt a anunţat că în cauză au fost reţinute două persoane, funcţionari în primărie la momentul producerii faptelor. 

„În continuarea activităţilor desfăşurate înt-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de "delapidare", poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice , din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, au pus în executare două mandate de aducere. Persoanele au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

În această după-amiază, în urma audierilor şi administrării probatoriului în cauză, două persoane, respectiv un barbat şi o femeie, din judeţul Olt, au fost reţinute pentru 24 de ore. Persoanele sunt bănuite că şi-ar fi însuşit suma de aproximativ 350.000 de lei din casieria unităţii în care erau angajaţi“, a comunicat purtătorul de cuvânt din cadrul IPJ Olt, Alexandra Dicu.

În cursul zilei de mâine, acestea vor fi prezentate Parchetului de pe lânga Judecătoria Corabia cu propuneri legale, a mai precizat reprezentanta IPJ Olt.

Vă recomandăm şi: Percheziţii la o primărie din Olt. 350.000 lei din taxe şi impozite ar fi mers în buzunarul unui angajat

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite