Cinci persoane rănite într-un accident rutier grav, petrecut pe un drum din Olt. Toate au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier grav s-a petrecut, vineri-seara, 5 ianuarie 2018, pe un drum din Olt, în accident fiind implicate două maşini, în care se aflau cinci persoane.

Un bărbat în vârstă de 72 ani, care conducea o maşină Dacia pe raza localităţii Rotunda, pe DJ 542 A, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 ani, care conducea o maşină cu volanul pe partea dreaptă. În urma coliziunii, şoferul de 72 ani, care se afla singur în maşină, dar şi cei patru pasageri din cea de-a doua maşină, au ajuns la spital.

Bărbatul de 72 ani, din Bucinişu, a fost transportat la un spital din Craiova, la fel şi un tânăr din cea de-a doua maşină, în timp ce celelalte trei persoane, trei tineri, au ajuns la Spitalul Municipal Caracal.
Şoferul Daciei a fost preluat de echipajele medicale cu diagnosticul „traumatism cranio-facial, parestezii la membrele superioare“, în timp ce şoferul maşinii în care se aflau tinerii a suferit un traumatism cranio-cerebral şi traumatism la membrul inferior stâng. Un alt pasager, în vârstă de 23 ani, a suferit traumatisme la membrele inferioare şi la coloană, un altul – traumatism cranio-cerebral, în timp ce un tânăr de 17 ani a fost preluat cu fractură deschisă la antebraţul stâng.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite