Alegeri parţiale 2021. Şapte candidaţi la Deveselu, localitatea în care primăria a fost câştigată de un mort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
candidaţi alegeri parţiale deveselu- foto colaj

Şase formaţiuni politice şi-au desemnat candidat pentru funcţia de primar al comunei Deveselu, iar acestora li s-a alăturat şi un independent, pentru alegerile locale parţiale din 27 iunie 2021.

Pentru alegerile parţiale din 27 iunie 2021 la Deveselu au intrat în lupta electorală două femei şi cinci bărbaţi.

Partidul Social-Democrat (PSD) l-a desemnat pe actualul viceprimar, Nicolae Dobre, cel care şi îndeplineşte la acest moment atribuţiile de primar. Dobre este vărul primarului decedat toamna trecută, Ion Aliman, pe care oamenii l-au ales deşi a murit cu 10 zile înainte de votare.

Partidul Naţional Liberal (PNL) mizează pentru câştigarea bătăliei electorale pe chiar fiul lui Ion Aliman, Marius Aliman, deşi Ion Aliman a candidat în 2020 din partea PSD. Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) l-a desemnat pe Gabriel Branişte, Partidul Mişcarea Populară (PMP) - pe Sorin Ana (foto colaj dreapta jos), iar independent candidează Dorel Gorcea, fost viceprimar al comunei.

Uniunea Salvaţi România (USR) intră în luptă cu o femeie, Luminiţa Cepan, iar Partidul Neamul Românesc a desemnat de asemenea o femeie - Constanţa Motrici. 

Eventualele contestaţii împotriva admiterii candidaturilor pot fi formulate cel mai târziu până mâine, 9 iunie 2021, iar soluţionarea acestora are termen limită 10 iunie, încă o zi fiind alocată formulării apelului la soluţia pronunţată.

Campania electorală începe în 12 iunie şi se încheie sâmbătă, 26 iunie 2021, la ora 7. Cel mai târziu în 14 iunie se va cunoaşte şi ordinea candidaţilor pe buletinele de vot. 

Cetăţenii din Deveselu sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege noul primar duminică, 27 iunie 2021. 

Vă recomandăm şi:

Surpriză electorală de proporţii la Deveselu. Fiul candidatului decedat care a câştigat alegerile intră în cursă. Contracandidat este unchiul său

Localnicii din Deveselu revin în cimitir de ziua primarului decedat: „Preotul spunea să nu-l votăm pe mort că e păcat. Aducem alt preot“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite