Vasile Blaga, la Sibiu: PDL va merge singur la europarlamentare, Elena Băsescu nu şi-a manifestat dorinţa de a candida pe listele PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga si Catalin Predoiu, la Sibiu
Vasile Blaga si Catalin Predoiu, la Sibiu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă, la Sibiu, că partidul pe care îl conduce va candida singur la alegerile europarlamentare dar că PDL este deschis la ideea desemnării unui candidat puternic al dreptei pentru alegerile prezidenţiale. Blaga a spus că nu va intra în cursa internă pentru desemnarea prezidenţiabilului PDL.

Vasile Blaga a declarat la Sibiu că luni, luni, la Colegiul Director Naţional, una dintre teme va fi tocmai stabilirea calendarului de desemnare a candidatului partidului pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor.

„Calendarul acesta va trebui să se deruleze  pe o perioadă care să se încheie undeva spre 15 decembrie anul acesta”, a spuis Blaga, care a adăugat că nu va intra în cursa internă pentru desemnarea prezidenţiabilului PDL. „Locul preşedintelui partidului este la Modrogan, nici la palatul Victoria, nici la palatul Cotroceni. De aceea nu voi intra în această competiţie internă. Dacă partidul îmi va cere la un moment dat să ocup o funcţie publică din nou atunci altcineva va trebui să fie preşedintele partidului”, a spus Blaga.
Acesta a declarat că partidul pe care îl conduce va merge singur la alegerile europarlamentare, însă nu exclude desemnarea unui „candidat puternic la dreptei” la preşedinţie, în 2014. „Oficial, noi vom merge singuri la alegerile europarlamentare. Suntem deschişi după alegerile europralamentare inclusiv în a ne desemna, şi eu cred că este posibil, un candidat puternic al dreptei pentru viitoarele alegeri prezidenţiale”, a mai spus Blaga.

Întrebat dacă Elena Băsescu se va regăsi pe listele PDL pentru europarlamentare, preşedintele formaţiunii a spus că fiica preşedintelui „Nu ştiu să-şi fi manifestat în vreun fel dorinţa de a candida pe listele Partidului Democrat Liberal”.

Vasile Blaga a criticat şi la Sibiu guvernul condus de premierul Victor Ponta, spunând despre cel din urmă că este „de departe cel mai laş premier pe care l-am avut până acum”.   

„Din păcate România este condusă de cel mai slab guvern de după 1989, un guvern condus de răzgândacul şef Victor Ponta, un guvern care nu a luat nicio măsură pentru relansarea economiei României, un guvern care nu numai că nu creează 1 milion de locuri de muncă aşa cum a promis dar nu este în stare să le menţină nici pe cele pe care le-a moştenit. Avem cu 50.000 de locuri de muuncă mai puţine decât anul trecut pe vremea asta, suntem vicecampioni în Uniunea Europeană la inflaţie, am fost până în iunie chiar campioni, un guvern care sărăceşte populaţia, România din păcate înregistrând una din cele mai înalte cote de scădere a consumului în Uniunea Europeană, cu toate că anul bun agricol a făcut ca preţul produselor agricole să fie rezonabil. Un guvern care a introdus sau mărit 33 de taxe şi impozite până acum şi nu se opreşte, un guvern care nu este în stare să absoarbă fondurile europene, să aibă o strategie pentru absorbirea fondurilor europene pe perioada 2014-2020.

Din acest guvern fac parte şi liberalii care vor să fie şi la guvernare şi în opoziţie, liberali care, să nu uităm, gestionează ministere cheie – finanţe, economie, transporturi – ministere în care am auzit doar de scandaluri, că a fost vorba de ajutoare de minimis gestionate de ministerul de finanţe, de diferitele privatizări ratate în Ministerul Economiei, amintim Oltchimul, de tot ceea ce s-a întâmplat în Ministerul Transporturilor, găselniţa CFR Marfă. Un guvern care nu se achită de niciun fel de obligaţii, dar aceşti liberali vor să pară că sunt şi în opoziţie şi simţind că ar putea câştiga puncte electorale pe tema Roşia Montană declară că votează împotriva ei. Îi aduc aminte domnului Crin Antonescu că are 11 miniştri în actualul Guvern, şi că niciunul dintre ei nu şi-a dat demisia în momentul în care premierul a decis să trimită spre Parlament un proiect de lege, proiectul Ponta Roşia Montană. În Guvern nu se votează, în Guvern ministrul care nu este de acord cu poziţia primului ministru care este cea decisivă, ultima, un ministru are o singură şansă ca să arate că nu este de acord cu acest proiect, să-şi dea demisia, pentru că nu se votează în Guvern”, a spus Blaga, la Sibiu.

Cătălin Predoiu, despre proiectul guvernului privind Roşia Montană „Este neconstituţional”

Prezent de asemenea la Sibiu, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a vorbit din nou despre proiectul recent lansat al „guvernului-alternativă al PDL”, spunând că în prim a şedinţă a acestuia s-a diswcutat despre proiectul Roşia Montană.

„Primul proiect pe care noi l-am discutat în prima şedinţă a guvernului-alternativă este Roşia Montană, şi am analizat în primă fază problematica juridică şi tehnică a acestui proiect din punct de vedere al mediului, a protecţiei mediului. Din nou s-a arătat faptul că proiectul este neconstituţional, proiectul domnului Ponta trimis în Parlament este neconstituţional, pot să spun chiar mai mult decât atât că unele soluţii de acolo din punct de vedere tehnic încalcă şi legea mediului în vigoare care vorbeşte de protecţia şi refacerea mediului, ori soluţia adoptată de către proiectul Ponta vizează practic distrugerea, avarierea iremediabilă a condiţiilor de mediu. Cred că tebuie în perspectivă să avem în vedere şi evoluţiile tehnologice şi exploatarea industrială a rezervelor României, nu numai cele de la Roşia Montană, ţinând cont şi de interesul generaţiilor viitoare nu numai cel al mediului şi al generaţiei prezente”, a spus Predoiu.

Întrebat dacă ia în calcul candidatura la alegerile prezidenţiale de anul viitor, Predoiu a spus că în acest moment se află în turneu prin ţară, cunoaşte partidul. „Orice discuţie o fac abia după ce înţeleg ce vrea partidul, ce îşi doreşte, ce şi-ar dori inclusiv de la această cursă, dar nu este singurul subiect, sunt multe alte subiecte pe care cred că le putem discuta cu filialele”, a adăugat Cătălin Predoiu.

Vă mai recomandăm:

Cristian Preda, despre guvernul din umbră al PDL: „Lipseşte Vasile Blaga. Acesta a ales tăcerea în confruntarea «ţintită» cu USL“

Miniştrii din umbră ai PDL, locotenenţii lui Blaga

Blaga, despre Ponta şi Antonescu: „Îi leagă ciolanul“

 

 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite