2.000 de persoane s-au adunat la Sibiu la un „miting al bucuriei“
0Aproximativ două mii de persoane au participat, marţi, la un miting organizat la Sibiu de PSD, alături de PNL şi PC, pentru respectarea drepturilor salariaţilor, participanţii fiind însoţiţi de o fanfară.
PSD Sibiu, alături de organizaţiile judeţene ale PNL şi PC, au organizat, marţi, tradiţionalul miting cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii, care urma să fie îndreptat, iniţial, împotriva Guvernului Ungureanu, însă, odată cu schimbarea acestuia, scopul a devenit respectarea drepturilor salariaţilor, notează Mediafax.
Este un miting paşnic pe care îl facem de peste zece ani la Sibiu, de 1 Mai. Nu cerem altceva decât respectarea drepturilor salariaţilor, dreptul la un loc de muncă, la condiţii civilizate de muncă, la un climat de muncă sănătos. Numai prin pace socială putem progresa.
Nu este un protest, este o solicitare, sperăm ca noul Guvern Ponta să aducă acea rază de speranţă pentru salariaţii din România, pentru cei necăjiţi, pentru pensionari, dar şi pentru patronii care dau de muncă, să asigure dialogul social necesar instaurării climatului de pace socială.
Mult prea mult timp, românii, în ultimii patru ani, au fost dezbinaţi şi asmuţiţi unii împotriva altora. Trebuie să se termine cu această dezbinare a românilor", a declarat deputatul Ioan Cindrea, preşedintele PSD Sibiu.
Potrivit organizatorilor, la miting au participat aproximativ două mii de persoane, unii purtând şepci roşii înscripţionate cu PSD şi agitând baloane roşii, galbene şi albastre, pe care le-au împărţit şi trecătorilor.
Aceştia au purtat pancarte cu "1 Mai, sărbătoarea internaţională a muncii" şi "A venit primăvara, se trezeşte toată ţara".
În frunte cu o fanfară, mitingul a pornit de la sediul organizaţiei judeţene a PSD, a făcut ocolul Pieţei Mari şi a trecut prin centrul oraşului, în faţa sediului PDL participanţii oprindu-se şi huiduind.
Azi cred că au fost aproape 2.000 de participanţi, a fost un marş organizat de PSD, i-am invitat şi pe partenerii noştrii din USL, conservatori şi liberali, şi au venit şi ei în număr mare. Stânga şi dreapta se unesc la acest miting absolut necesar", a declarat Ioan Cindrea.
Mai mulţi participanţi au spus că se află la "un miting al bucuriei" deoarece au aşteptări mari de la viitorul Guvern.
„Participăm la miting pentru că e 1 Mai, Ziua Muncii, şi pentru că a căzut Guvernul şi avem un nou Guvern PSD, care va face lucruri mult mai bune. E un miting de bucurie, de bucurie foarte mare. Avem aşteptări foarte mari de la noul Guvern, să îndrepte toate greşelile care s-au făcut, să revizuiască legile care au fost făcute în pripă şi în defavoarea cetăţenilor", a spus unul din participanţi.
La miting au participat şi preşedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, al PC Sibiu, Viorel Ioniţă, şi candidatul USL la primăria municipiului Sibiu, Dragoş Floarea.