Staţii speciale pentru deşeurile din construcţii şi cele periculoase, la Mediaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această perioadă se lucrează atât la staţia de concasare a deşeurilor rezultate din construcţii, cât şi la staţia de colectare şi depozitare  a deşeurilor periculoase. În ceea ce priveşte stadiul implementării lucrărilor, toate bunurile au fost achiziţionate în proporţie de 100%.

CITEŞTE ŞI:

Judeţul Alba aduce deşeurile medicale la Sibiu

A început programul de sensibilizare “Colectarea Selectivă a Deşeurilor”

Au fost achiziţionate următoarele: 1 concasor, 1 sortator,  1 excavator,  1 autovehicul cu braţ cârlig şi 48 de containere şi echipamente. Atât platforma pentru deşeurile din construcţie, cât şi hala pentru depozitarea deşeurilor periculoase sunt încă în construcţie. În ceea ce priveşte locaţia, staţiile vor fi amenajate în imediata apropiere a staţiei de sortare şi transfer a deşeurilor menajere.
 

Aceste investiţii se derulează prin Programul "Parteneriat pentru un mediu curat, reducerea deşeurilor şi dezvoltare durabila în Regiunea 7 Centru“ şi sunt finanţate de Guvernul norvegian în proporţie de 85%, iar restul de 15% este asigurat de bugetul local. Valoarea totală a lucrărilor este de 886.000 euro, iar termenul de finalizare este aprilie 2011. Scopul acestui proiect este îmbunătăţirea sistemului de management integrat al deşeurilor la nivel regional.

„Una dintre investiţiile pe care o vom face este amenajarea unui drum de acces la platforma pentru depozitarea deşeurilor reciclabile pentru ca cetăţenii să  vină la staţia de sortare să aducă deşeuri din construcţii, deşeuri periculoase, saci plini cu PET-uri, cu sticle, sau textile. În ceea ce priveşte deşeurilor rezultate din construcţii acestea se vor concasa pentru ca rezultatul final să poată fi reutilizat. În ceea ce priveşte deşeurile periculoase acestea vor fi date spre valorificare reciclatorilor“ a declarat primarul Teodor Neamţu.

Edilul şef a mai afirmat că: „Mediaşul este un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte  managementul deşeurilor, fapt recunoscut inclusiv de Ministerul Mediului. Cu aceste două staţii o să avem un sistem integrat al deşeurilor în proporţie de 80%, urmează ca prin finalizarea staţiei de compost practic sistemul să fie pus la punct. Consider că în domeniul managementul deşeurilor am făcut paşi importanţi şi cred că modelul nostru va fi preluat şi de alte comunităţi locale“.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite