Sibiu: Turul ciclist al României ajunge astăzi la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În decursul a şapte zile, participanţii au trecut prin mai multe oraşe, parcurgând peste 1.000 de kilometri.Cicliştii vor pleca mâine dimineaţă spre Bâlea Lac.

Cea de-a 46-a ediţie a Turului Cilcist al României se apropie cu paşi repezi de final. Astfel că, după aproape o săptămână în care au colindat ţara, cei 72 de ciclişti din mai multe ţări europene vor poposi astăzi şi la Sibiu, în cadrul celei de-a VI-a etape. Mâine dimineaţă, concurenţii din Bulgaria, Grecia, Ucraina, Olanda, Ungaria, Italia, Germania, Turcia şi România vor porni spre Bâlea Lac, în cadrul celei de-a VII-a şi ultima etapă, acolo unde va fi şi finalul competiţiei de anul acesta. Înainte de a ajunge în inima muntelui însă, traseul cicliştilor va trece prin Cisnădie şi Avrid.

Premii pentru cei mai buni

Tot mâine, începând cu ora 16.00, reprezentanţii municipalităţii vor organiza o ceremonie în care îi vor premia pe cei mai buni concurenţi din cadrul celei de-a VI-a etape, într-o festivitate ce se va desfăşura în Piaţa Mare. Vor fi premiaţi ocupanţii primelor trei locuri din cadrul competiţiei, un premiu special pentru cel mai bine clasat în etapa a VI-a şi premiul pentru cel mai tânăr ciclist, premii pentru care Consiliul Local a alocat 3.000 de lei. Premiile totale ale competiţiei se ridică însă în jurul valorii de 35.000 de euro.
Turul ciclist al României a ponit sâmbăta trecută de la Constanţa şi a trecut până acum prin Brăila, Bacău, Botoşani, Suceava, Târgu Neamţ şi Miercurea Ciuc.
 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite