Satu Mare: Vreme dezlănţuită în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 10.000 de hectare de culturi agricole au fost distruse în urma furtunii de aseară. Pagubele vor fi evaluate în cursul zilei de azi.

Vremea s-a dezlănţuit aseară, pentru câteva ore, peste judeţul Satu Mare. Grindina şi precipitaţiile abundente au făcut ravagii, distrugând aproape 10.000 de hectare de culturi agricole. Multe localităţi au rămas fără energie electrică peste noapte. Cea mai mare cantitate de precipitaţii a căzut în localitatea Vama, 64,5 l/mp.  Tot în zona Oaşului s-au înregistrat cantităţi de peste 35 l/mp. Valoarea pagubelor nu se cunosc la această dată, însă cu certitudine cifrele vor fi înspăimântătoare.

Norii negrii au apărut deasupra Sătmărului aseară, în jurul ore 19.00. În câteva minute, au căzut cantităţi însemnate de precipitaţii. Ploaia a fost însoţită şi de grindină, în unele localităţi din judeţul Satu Mare gheaţa a avut dimensiunea unui oi de porumbel. Zona cea mai afectată a fost Săcăşeniul, unde timp de câteva minute porţiunea a fost acoperită în întregime de gheaţă. “Eram cu maşina şi am văzut cum totul în jurul meu este alb. Urmele de la gheaţă se văd şi acum foarte bine pe caroseria maşinii. Nici la această oră nu îmi vine să cred”, a declarat Andrei Veron, primarul oraşului Tăşnad.

Culturi calamitate

Cele mai afectate culturi sunt cele de rapiţă, cultivate preponderent în zona Tăşnadului. Nici localităţiile Cig, Sâncrai şi Săcăşeni nu au fost ocolite. Porumbul şi grâul au fost distruse în întregime. Dimineaţă, inspectorii DADR se aflau pe teren pentru a evalua pagubele. Probleme la fel de mari s-au înregistrat şi în localitatea Bogdand. “A căzut multă gheaţă, de dimensiunea oului de bibilică. Noroc că a durat doar câteva minute. Chiar şi aşa, culturile de grâu, rapiţă, orz, orzoaică sunt calamitate în întregime. În zonele pe unde a trecut furtuna a fost prăpăd. Aşteptăm să vedem care sunt pagubele”, a declarat primarul localităţii Bogdand, Daniel Balogh.

Localităţi rămase în beznă

Furtuna de azi noapte a lăsat mai multe localităţi fără energie electrică. Comunele Cioncheşti, Terebeşti, Odoreu au rămas parţial fără curent.  “Au fost multe zone care au rămas nealimentate. Pe Lucian Blaga, Dorobanţilor s-a lucrat şi în această dimineaţă”, a declarat Valer Darida, purtător de cuvând al Electrica Satu Mare. Toată noaptea, lucrărorii fimei furnizoare de energie electrică au încercat să remedieze problemele. A fost suplimentat numărul de echipe pentru a se putea face făţă situaţiei. În cele mai multe cazuri, transformatoarele au fost lovite de trăznet, altele au fost rupte de vântul puternic, iar în alte cazuri, vegetaţia a contribuit la întreruperile de energie electrică. Până la orele amiezii, lucrătorii Electrica au remediat toate defecţiunile.  

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite