Satu Mare: Interviu - „13 ani m-am luptat să pun un pat la psihiatrie“

Cei 150 de bolnavi de la secţia de psihiatrie au rămas fără căldură şi curent electric. Şeful Secţiei de Psihiatrie, academicianul Virgil Enătescu relatează greutăţile greu de imaginat cu care se confruntă

Citeşte şi
Balamucul groazei - fără căldură, fără curent şi cu geamurile sparte (GALERIE FOTO)


Problema secţiei de psihiatrie este cunoscută de mulţi ani. De ce nu s-au luat mai repede decizii?

Avem noroc că a venit o echipă tânără la conducerea Spitalului şi a Consiliului Judeţean care înţeleg problema şi ne-au dat fonduri să ne mute în Spitalul Judeţean II. Dar există o luptă locală, suntem informaţii că unii vor să cumpere acest spital să-şi facă o afacere personală.

Cine sunt aceştia?

Încă nu ştim. De 40 de ani de când am venit în acest judeţ a trebuit să lupt enorm cu rezistenţele care s-au opus. 13 ani am luptat până am făcut primul pat de psihiatrie în Satu Mare. Acum trebuie să lupt din nou pentru că o mafie imbiliară vrea să pună mâna pe această clădire, vizată de aproximativ 10 ani. Populaţia are nevoie de asistenţă psihiatrică. Acum 13 ani se spunea că nu se poate face spital de psihiatrie în Satu Mare pentru că este prea aproape de graniţă şi bolnavii vor fugi din ţară. Trimiteam bolnavii psihici la Sighet, care este chiar pe graniţă, pe Tisa. Acuma se spune altceva, că bolnavii psihici ar avea nevoie să pască frunze, să fie trataţi cu clorofilă. Acestea sunt nişte absurdităţi pe care au înghiţit-o toţi proştii!.

De ce aţi decis să vă revoltaţi tocmai acum?

Acum au apărut din nou discuţii dacă vom fi mutaţi sau nu în locaţia pentru care s-a plătit. Frigul de acum ne-a dus să ne revoltăm. Nu am avut geamuri, am pus folii de plastic. Se pare că nu mai au fonduri pentru noi. Doar partea medicală a spitalului vrea să ne mute, însă cea administrativă nu. Ne-au tăiat sporul de periclitate în condiţiile în care lucrez cu criminali. De ce nu am medicamente când fondurile nu sunt cheltuit? La partea adminstrativă sunt probleme. Am înţeles să-mi păstrez echilibrul, dar cine răspunde dacă îmi mor pacienţii? Sătmărenii sunt alături de noi, au început să vină cu pături, cearceafuri, perini. Nu avem nevoie de bani ci de obiecte care să fie folosite direct de bolnavi. Nu vreau să apară tot felul de zvonuri tendenţioase la adresa mea. Mă bucur când văd că sătmărenii sunt receptivi şi îşi ajută semenii.