Satu Mare: Apocalipsa animalelor la Satu Mare
0Zeci de specii din fauna şi flora locală riscă să dispară în următorii ani, stârnind un dezastru în sistemul ecologic. Principala cauză ţine de distrugerea habitatelor şi de urbanizarea acestui judeţ. Consultă lista cu toate speciile periclitate în documentul ataşat (sub foto).
Fauna şi flora din judeţ sunt afectate serios din cauza faptului că aproape 40 de specii de au ajuns într-o situaţie critică. Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare (APM) se confruntă cu această problemă de mai mulţi ani. Principala cauză ţine de distrugerea habitatelor şi de urbanizarea zonei.
Fauna este cea mai afectată, iar APM are o singură armă la îndemână: conştientizarea populaţiei asupra efectelor negative ale dispariţiei faunei locale. Unul dintre acestea este declanşarea unui dezastru natural din cauza dezechilibrului creat.
Câmpia Nirului, iadul plantelor
Speciile de plante periclitate se găsesc cu precădere în Câmpia Nirului. Aria este aşezată între localităţile Sanislău, Horea, Foieni, Pişcolt şi Urziceni. Stânjenelul a devenit o plantă rară şi din cauza faptului că aceasta creşte în zonele mlăştinoase sau pământurile bine lucrate. Deşi este o plantă perenă, dispariţia sa de pe supraţa judeţului poate avea loc în următorul deceniu. „Ultimul stânjenel pe care l-am văzut era într-o vază într-un magazin din Satu Mare“, spune Felicia Chişu, florar.
Buzduganul de apă, dediţelul păros, folosit ca plantă medicinală în bolile ulceroase, şi „Corynephorus canescens“, care înainte umplea pajiştile din jurul Pişcoltului, au devenit plante pe cale de dispariţie într-un mod aproape subit. Pe domeniul privat, aceste specii pare să mai aibă o şansă . Ioan Man, consilier APM, a explicat măsurile luate de APM. „Eliberarea actelor de acord de mediu şi autorizaţiile de mediu se face numai dacă nu există un impact semnificativ asupra speciilor şi habitatelor protejate. Recoltarea speciilor de plante sau capturarea şi vânarea unor animale sălbatice supuse măsurilor de management se poate face numai pe baza unor autorizaţii eliberate în baza Ordinului nr. 410/2008 în vederea menţinerii viabilităţii acestor populaţii“, a afirmat Man.
La un pas de dezastru
Locuitorii judeţului riscă să nu mai vadă niciodată în mediul natural un lopătar la Moftinul Mic, un pescăruş cu cap negru la Andrid, sau o ciocănitoare verde la Carei. Specialiştii spun că fauna judeţului ar putea avea neşansa să piardă şi exemplare ca muscarul gulerat din păşunile de la Adrian. Problema intervine, desigur, la dezechilibru: dacă o specie dispare de pe raza judeţului, specialiştii APM susţin că are loc o invazie a speciei inferioare în lanţul trofic, fenomen dezastruos pentru agricultură şi imposibil de controlat pe căi artificiale.