Visul britanic: executor fiscal român, devenit cofetar de succes în Anglia. Femeia face torturi inedite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasiunea pentru torturi o are de mic copil, când se lipea de masa mamei,
 care făcea prăjituri pentru casă, iar când era cazul, pentru nunţi.
Pasiunea pentru torturi o are de mic copil, când se lipea de masa mamei, care făcea prăjituri pentru casă, iar când era cazul, pentru nunţi.

Elena Ceuca (48 de ani), originară din Satu Mare, şi-a lăsat locul de muncă din România, unde lucra ca executor fiscal, şi s-a mutat, în 2011, într-un orăşel din Marea Britanie. Aici a pus pe picioare o afacere cu torturi unicat şi produse tradiţionale româneşti.

La aproape trei luni de când s-a stabilit în oraşul Bradford din nordul Angliei, Elena Ceuca a făcut un tort ce reprezenta o poşetă şi un pantof cu orientare asiatică şi, împreună cu fiul ei, student la universitatea din localitate, a intrat în cel mai căutat local pakistanez. A aşezat tortul pe masă şi a căutat patronul.

Când s-a întors la masă să ia tortul, nu mai reuşea să ajungă la el, pentru că lumea se îngrămădea să facă poze. Asta l-a încântat pe patron, care, fără să stea prea mult pe gânduri, a întrebat-o dacă nu vrea să lucreze pentru el, câţi bani vrea şi când poate să înceapă munca. A crezut că visează, că nu aude bine, nu era pregătită pentru aşa ceva. I-a sugerat patronului să ducă tortul acasă, să-l guste şi să o sune a doua zi.

„M-a sunat la prima oră, cerându-mi să ne întâlnim. Am început colaborarea cu acest restaurant cu o condiţie: să lucrez acasă. Am stat închisă în casă o săptămână şi jumătate, deoarece nu se mai opreau comenzile cu idei care mai de care mai ciudate. Parcă nu voia să creadă că pot să le fac. A fost un chin, nu ştiam de unde să-mi procur marţipanul. Nimic din ce ştiam eu să lucrez nu se potrivea cu ce aveau ei aici“, povesteşte Elena.

Aşa a început povestea de succes a româncei care, la început, nu credea că are vreo şansă de a răzbate într-un oraş precum Bradford.

Prima experienţă

Înainte să plece din ţară, în august 2011, Elena Ceucă lucra în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare ca executor fiscal. Pentru că fiul său era student în Bradford, s-a gândit că o experienţă de un an în Anglia nu i-ar strica. Şi-a luat concediu fără plată pentru un an şi a plecat spre Marea Britanie.

În acel moment, nimeni nu i-a dat vreo şansă. Nici măcar ea. Elena Ceucă mărturiseşte că primul contact cu oraşul Bradford a fost dezarmant. Nu-i plăcea vremea, ploua prea mult, iar clădirile îi păreau prea sobre. Prima întrebare pe care i-a adresat-o fiului ei a fost: „Când am următorul avion spre casă? Acolo sunt 30 de grade Celsius, iar aici 17“. Însă, cu cât treceau zilele, cu atât se obişnuia mai mult. Aşa că s-a orientat înspre ce ar putea ea să lucreze acolo, să aibă o activitate. „În niciun caz nu am vrut să mai lucrez în executare silită şi nici nu aveam dreptul de muncă“, explică femeia. Şi aşa i-a venit ideea de a face torturi inedite.

Reuniune românească la Bradford

Elena Ceucă a lucrat pentru restaurantul pakistanez aproximativ un an, după care şi-a înfiinţat propria firmă: „Elena’s home delivery“. Şi-a amenajat acasă un mic laborator dotat cu tot ce avea nevoie. Comenzile se înmulţeau de la o zi la alta, astfel încât nu mai reuşea să iasă din casă. Totodată, şi-a deschis şi o linie de comenzi online cu mâncare şi dulciuri pentru studenţi. Pentru 1 Decembrie 2012, de Ziua Naţională a României, i-a venit o idee inedită: aceea de a face o afumătoare în curtea casei, foarte mică, să nu atragă priviri şi să nu-şi deranjeze vecinii cu fumul. Acolo a organizat prima reuniune românească din cadrul Universităţii Bradford, unde, pe lângă studenţii români, au mai fost prezente încă 600 de persoane.

„Toţi studenţii duceau dorul mâncărurilor de acasă şi, de aici, mi-a venit ideea de a le pregăti mâncare şi prăjituri româneşti. Am avut plăcerea să prepar sarmale, cârnaţi, mici, chiar şi pentru englezi, care adorau cârnaţii şi micii“, spune Elena Ceucă.

Românca îşi aminteşte că decanul facultăţii era şocat, având în vedere că era prima reuniune de asemenea amploare, unde era mâncare românească. „Gătisem tot ce era tradiţional, nimeni nu ştia cum să mănânce, mă refer la studenţii străini. Erau pe masă pâine de casă, compot, sarmale, iahnie de fasole, salată boeuf, salată de vinete, mici, cârnaţi cu mămăliguţă, roşii umplute şi multe alte mâncăruri româneşti. În 20 de minute, s-a terminat toată mâncarea gătită timp de patru zile“, povesteşte românca.

torturi elena ceuca

Harta României, un tort cu dor de ţară

Piesa de rezistenţă a evenimentului a fost tortul în formă de hartă a României. Cu acesta, românca a reuşit să impresioneze pe toată lumea. Fiecare student român se înghesuia să-şi marcheze oraşul, fiind un moment nostalgic, dar şi unul de bucurie pentru că Elena Ceucă le adusese casa mai aproape.

„Mulţi îmi spuneau: «Nu mai am de ce să plec în ţară, pentru că doamna Elena ne găteşte de toate. Mai bine ne aducem părinţii aici»“, povesteşte Elena Ceucă.

Încurajată de atât de mulţi conaţionali, ea a continuat să facă acelaşi lucru şi pentru românii din cadrul Bisericii Ortodoxe Române din Leeds, unde a avut bucuria de a cunoaşte comunitatea românească. Duminica, se întâlnesc la slujbă, iar apoi iau masa împreună. Acolo au fost, potrivit Elenei, cele mai frumoase evenimente la care a participat inclusiv ambasadorul României în Marea Britanie. „Am reuşit să intru în sufletele românilor, iar ei – în sufletul meu. Când este vorba de dulciuri, ei ştiu pe cine să sune“, explică românca.

În anul 2013, Elena Ceucă a organizat din nou 1 Decembrie pentru studenţi, dar şi pentru românii din Anglia, iar pe 31 decembrie a pus la cale primul Revelion românesc din Bradford. Totul a mers din inerţie, din dorinţa de a aduce bucurie românilor de acolo şi, totodată, şi familiei din care face parte. Tot ea este cea care organizează zilele de 8 Martie sau de Paşte, pregătind bunătăţi şi dulciuri. ;

“Nu ştiu cum am reuşit, cred că am avut prea multă dragoste, multă pasiune şi mult respect pentru munca mea şi pentru clienţii mei. Cu timpul, nici nu a mai contat că pe eticheta prăjiturilor mele scrie «Romanian cake»”, Elena Ceucă, cofetar.

Prăjituri româneşti pentru un restaurant indian

În timp ce afacerea ei înflorea, Elena Ceucă a încheiat şi un contract cu un restaurant de cinci stele cu specific indian. Pare nostim, spune ea, dar a pregătit şi pregăteşte doar prăjituri româneşti pe care clienţii restaurantului le îndrăgesc. „Uneori, parcă nu îmi venea să cred. Eram şef-cofetar la unul dintre cele mai mari restaurante. Eu singură, o româncă între mii de clienţi străini“, adaugă Elena Ceucă.

Nu i-a fost uşor. Trebuia să pregătească zilnic şase sau şapte feluri de prăjituri, torturi pentru zile de naştere, şi asta pornind de la ingredientele de bază, terminând cu ornatul, tăiatul şi aşezatul în tăvi, gata de expus. „Nu ştiu cum am reuşit, cred că am avut prea multă dragoste, multă pasiune şi mult respect pentru munca mea şi pentru clienţii mei. Cu timpul, nici nu a mai contat că pe eticheta prăjiturilor mele scrie «Romanian cake». Acum pregătesc prăjituri, în medie, pentru 400 de persoane, iar în weekend, pentru 600-800. De Ziua Mamei, am avut chiar şi 1.200 de persoane“, mărturiseşte Elena Ceucă. 

Au fost momente de dor de ţară, îmi doream din tot sufletul să mă întorc acasă, dar gândul că am creat copiilor o situaţie, că pot să fac ce vreau fără să fiu controlată, stresată, să fac ceea ce-mi place şi mie, şi le place şi celorlalţi şi, în acest preţ, să fac lumea fericită mi-a cam dat planurile peste cap- Elena Ceucă, cofetar.

Programul Elenei Ceucă este oarecum nebunesc. Merge de dimineaţă la restaurant şi stă până noaptea, doar să termine şi, în acelaşi timp, are grijă şi de firma ei. Este greu şi obositor, dar bucuria pe care o răspândeşte în jurul ei îi răsplăteşte efortul. Sătmăreanca e în Anglia cu întreaga familie. Soţul ei şi cei doi copii o ajută la torturile de nuntă la care lucrează, în general, noaptea, deoarece nu mai are timp. Când merge la restaurant, o aduce şi pe fiica ei, Miruna, în vârstă de 13 ani, care îi este de un real ajutor. Comenzile le primeşte pe internet sau prin fiul ei care, după ce a absolvit Facultatea de Media şi Televiziune BBC, şi-a deschis propriul studio pentru evenimente.

„Au fost momente de dor de ţară, îmi doream din tot sufletul să mă întorc acasă, dar gândul că le-am creat copiilor o situaţie, că pot să fac ce vreau fără să fiu controlată, stresată, să fac ceea ce-mi place şi mie, şi le place şi celorlalţi şi, în acest preţ, să fac lumea fericită mi-a cam dat planurile peste cap. E frumos să ieşi pe stradă, să-ţi zâmbească lumea şi să te întrebe dacă eşti OK“, spune Elena.

În noul ei cerc de prieteni a găsit respectul şi recunoştinţa de care nu a avut parte, poate, nici acasă, în România. A fost în vacanţă în ţară şi spune că a rămas foarte dezamăgită de ce a găsit. S-ar întoarce acasă, dar ca turist.

Tortul din pâine şi dulceaţă

Pasiunea pentru torturi o are de mic copil, când se lipea de masa mamei, care făcea prăjituri pentru casă, iar când era cazul, pentru nunţi. „Microbul“ s-a înfiripat în ea, iar la vârsta de 10 ani Elena Ceucă a intrat într-o cofetărie, întrebând dacă în afară de torturi rotunde nu pot să facă şi torturi personalizate. „Răspunsul a fost ferm: «Nu!». Am mers acasă, m-am închis în cămara cu dulceţuri şi, dintr-o franzelă furată din bucătărie, am lipit felie cu felie cu dulceaţă şi am scos un tort în formă de carte pe care l-am ascuns, apoi l-am dus la cofetărie, să-i arăt doamnei că şi un copil de 10 ani poate să facă acest tort“, mărturiseşte românca.

„Restul ţine de politică“

Elena Ceucă  îşi doreşte să-şi perfecţioneze limba engleză ca să aibă posibilitatea de a preda copiilor şi să-i iniţieze în artele cofetăriei. Însă cea mai arzătoare dorinţă a ei este ca, într-o zi, să aibă ocazia de a aşeza pe masa regală tortul cu harta României, drept recunoştinţă pentru încrederea şi şansa de a se afirma acolo.

„Noi, românii, în ciuda tuturor evenimentelor create de romi în Londra, suntem catalogaţi ca oameni muncitori şi ospitalieri, iar asta o spune inclusiv prinţul Charles. Restul ţine de politică“, explică Elena Ceucă.

Vă recomandăm şi

FOTO Târgul de Nunţi de la Romexpo, oferte pentru toate buzunarele

FOTO O româncă îi îndulceşte pe americani cu reţete de la Cluj

FOTO Cum i-a impresionat o româncă pe gurmanzii din Italia cu prăjiturile copilăriei

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite