“Satul de lut” din Satu Mare va fi gazda unor tabere pentru socializarea şi integrarea copiilor nevoiaşi din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În baza unui protocol de colaborare dintre APM Satu Mare şi Asociaţia Socială ”Satul de lut” s-a hotărât ca după finalizarea construcţiei caselor de lut din localitatea Pomi să aibă loc şi organizarea unor tabere pentru copiii care provin din familii fără venituri, care să aibă ca  scop socializarea şi integrarea acestora.

În luna martie 2014, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare a fost vizitată de Aneta Lengyel, iniţiatoarea ”Satului de lut” de la Pomi care a dorit să predea machetă unei case de lut care se construieşte la Pomi de către Asociaţia Socială ”Satul de lut”.

În cadrul întâlnirii s-au pus bazele unui protocolul de colaborare între APM Satu Mare şi Asociaţia Socială  ”Satul de lut”, prin care se propune desfăşurarea de diverse activităţi pe tema protejării şi îmbunătăţirii calităţii mediului pentru tineri, precum şi implicarea instituţiei alături de voluntari la construcţia unei case de lut, care se va realiza şi în incinta viitoarei tabere ecologice de la Tarna Mare, tabără care se realizează prin proiectul HURO/1101/027/1.3.1 ECOSUNHOME ”Aşezământ de educaţie pentru natură şi iubire creştină”. S-a propus totodată şi organizarea, la finalizarea construcţiei caselor de lut din Pomi, a unor tabere pentru copiii care provin din familii fără venituri, tabere care să aibă ca  scop socializarea şi integrarea acestora.

În urma discuţiilor purtate, o primă activitate va avea loc în perioada 15 martie - 15 aprilie, cu ocazia Lunii Pădurii, cu implicarea voluntarilor de la Şcoala Gimnazială Pomi şi a altor instituţii de învăţământ doritoare şi va consta din acţiuni de plantare pe perimetrul satului de lut, creându-se un spaţiu verde care va reprezenta o oază de verdeaţă şi linişte pe acest amplasament. Totodată în cadrul Programului ”Şcoala Altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun!” la satul de lut de la Pomi se vor organiza ateliere de reciclare şi se vor prezenta elevilor doritori tehnica de construcţie a caselor naturale.

Pe viitor s-au propus să se defăşoare având la bază calendarul evenimentelor ecologice şi activităţi tradiţionale meşteşugăreşti (olărit, împletit de nuiele), tabere de creaţie şi socializare şi drumeţii cu bicicletele.

Un proiect social ambiţios, o idee bună şi dorinţa de afirmare a comunitaţii din Pomi aduc pe lume în judeţul Satu Mare un nou sat. Menirea acestuia va fi diferită faţă de satele tradiţionale, fiind dedicat turiştilor. “Satul de Lut” este un proiect social, prin intermediul căruia se doreşte ajutorarea copiilor proveniţi din familii defavorizate şi a celor cu handicap. Acesta va cuprinde şase case din lut, unde vor fi cazaşi turişti, iar banii rezultati vor fi utilizaţi în scopuri sociale şi caritabile.

Vă recomandăm şi

Primul sat din lut din România, care va îmbina construcţia ecologică cu economia socială, va fi creat în Pomi

Un nou sat prinde rădăcini în judeţul Satu Mare. Nu este vorba de o nouă aglomerare rurală, ci de un sat de vacanţă intitulat „Satul de lut”. Mai multe case vor fi construite prin  acest proiect, iar mai apoi acestea vor fi puse la dispoziţia turiştilor. Trei familii din comuna Pomi deja au donat pământul pe care urmează să se realizeze mai multe case din pământ.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite