Situația școlilor închise se modifică de la o zi la alta: 77 sunt cu lacăt pe ușă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măsuri excepționale în școli. Foto arhivă Adevărul
Măsuri excepționale în școli. Foto arhivă Adevărul

Numărul școlilor închise a crescut de ieri cu 30. Asta pentru că primarii și comitele pentru situații de urgență au decis că elevii sunt în siguranță doar dacă stau acasă. În ce privește drumurile, sunt restricții pe Drumul Morții, unde mașinile de mare tonaj nu au voie să circule.

77 de şcoli din Caraş-Severin şi-au închis porţile. Asta, fie din cauză că nu au căldură, fie din cauza zăpezii care le pune în pericol viaţa copiilor. „Peste 5.700 de elevi şi-au întrerupt activitatea, în urma deciziei consiliilor locale şi vor rămâne închise pe perioada astăzi, iar unele dintre ele și mâine”, a spus inspectorul general, Adrian Doxan. În aceste zile, peste 30 de echipaje ale poliţiştilor patrulează pe drumurile din judeţ, astfel încât să sesizeze situaţiile care le-ar putea crea neplăceri oamenilor.

Izolați de ninsoare
Situaţia din comuna Cornereva s-a complicat, din cauză că localitatea este amplasată în Munţii Cernei, la 1.200 de metri altitudine, iar casele sunt răsfirate, la o distanţă de 300-400 de metri una de alta. „Din cauza distanţei şi a drumurilor aproape inexistente sau inaccesibile, şi vara este foarte greu de ajuns aici. Practic, oamenii se deplasează doar pe nişte cărări. Localnicii din dele 47 de cătune ale comunei Cornereva sunt aprovizionaţi, ei fiind obişnuiţi cu asemenea situaţii. Oricum, în caz de urgenţe medicale, vom găsi soluţii. Vom aduce un elicopter, persoana în cauză va fi coborâtă cu ajutorul salvamontiştilor”, a spus prefectul Octavian Ţunea.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite