Comercianţii reşiţenii îngheaţă de frig lângă piaţa nouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o investiţie de 5,7 milioane de lei într-o piaţă modernp, reşiţenii care au tarabe sunt nevoiţi să îndure un frig siberian. Lucrările la Piaţa Reşiţa Sud ar fi trebuit finalizate în decembrie, dar birocraţia şi vremea rea au blocat constructorii.

Alexandru Fodor are 47 de ani şi vinde în piaţă de mai bine de zece ani. Bărbatul spune că nu are de ales, aceasta fiind singura sursă de venit a familiei. „Am de întreţinut o fată la facultate. Vând în piaţă de ani de zile pentru că aşa a fost conjunctura.

De luni de zile aşteptăm să ne mutăm în corpul nou ca să nu mai fim nevoiţi să stăm în ger”, a spus Alexandru Fodor. Cei aproape zece comercianţi se încălzesc cum pot, fie cu ceaiuri fie cu ciocolată caldă. Conducerea Pieţe SA spune că cel mai probabil oamenii vor fi mutaţi în luna aprilie.

„Au fost ceva probleme tehnice, mă refer la racordul de gaz care a durat peste termenul stabilit, iar acum a venit gerul şi nu putem face nimic pentru că lucrarea va ceda“, a spus Adrian Damian, directorul Pieţe SA. Conducerea mai spune că-i va chema pe viitorii chiriaşi să semneze contractele în momentul în care lucrările de la noul corp vor fi finalizate. „Nu vrem să punem lumea pe drumuri şi sperăm să terminăm cât mai repede lucrarea“, a mai spus Adrian Damian.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite