Elevii din Zăvoi sunt bătuţi de poliţistul care păzeşte şcoala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pus să asigure oridinea şi disciplina în curtea şcolii din comuna cărăşeană, omul legii este acuzat de excel de zel, copiii ajungând acasă plini de vânătăi. Agentul comunitar se scuză spunând că nu-i place să fie luat peste picior. Părinţii, însă sunt ofensaţi şi spun că aşa ceva nu este posibil.

Cazurile de violenţă în şcolile din Caraş-Severin se ţin lanţ, numai că, de data aceasta, nu este incriminat vreun cadru didactic, ci agentul comunitar care ar trebui să aisgure ordinea în curtea şcolii generale din Zăvoi. Mai mulţi părinţi sunt revolataţi după ce odraslele lor au venit acasă ca după un meci de box şi ameninţă că lucrurile ar putea degenera dacă Inspectoratul Şcolar Judeţean şi conducerea şcolii nu intervin.

Agentul bătăuş

„Copilul meu a ajuns într-o zi plin de sânge şi tăiat la mână. Mi l-a bătut poliţistul Lucian Frenţescu. L-a izbit într-o vitrină şi s-a tăiat în geam. Incidentul a fost văzut şi de profesoara Graţiela Iuhas”, reclamă Valentina Ilie. Poliţistul comunitar pare să se fi transformat într-un adevărat justiţiar. Cel puţin aşa susţine Costel Pădureanu, tatăl unui alt elev al şcolii din Zăvoi.  „Copilul meu afost acuzat că a furat un calculator şi poliţistul l-a bătut măr. Adevăratul hoţ a fost prins până la urmă, băiatul meu rămânând plin de vânătăi”, susţine Pădureanu. Agentul Frenţescu mai este acuzat că i-ar fi prins unui elev sătul de şcoală capul în poarta instituţiei.


Conducerea şcolii tace

În ciuda uno acuzaţii atât de grave, conducerea şcolii nu a luat nicio măsură, ba, mai mult, a refuzat să ofere vreo explicaţie legată de reclamaţiile depuse de părinţi. Agentul principal Ioan Tohoi confirmă însă că pe adresa poliţistului Lucian Frenţescu au fost formulate mai multe plângeri, motiv pentru care acesta a fost înlocuit cu un alt coleg. „Sunt băieţi mari şi pentru că eu am ceva mai mult de 20 de ani încearcă să mă ia la mişto”, s-a justificat agentul comunitar.
    Adrian Doxan, inspectorul şcolar general, a trimis deja un inspector pentru a vedea cum se poate rezolva problema de la Zăvoi, dar susţine că nu-l poate sancţiona în vreaun fel pe agentul care nu ţine la glumele obraznice ale elevilor.
       



Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite