Reşiţa: Oţelul încins a topit o familie
0Soţia inginerului decedat în combinatul de la Hunedoara este devastată şi în stare de şoc. Înainte de a fi omorât, Luchi Damian şi-a sărutat pentru ultima dată consoarta, chiar la poarta Combinatul Siderurgic Mechel din Oţelu Roşu.
URMĂREŞTE CUM EVOLUEAZĂ ACEST CAZ ÎN ZILELE URMĂTOARE pe
resita.adevarul.ro şi
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Luchi Damian, inginerul care şi-a pierdut viaţa luni noaptea, la Combinatul Siderurgic Mechel Oţelu Roşu, după ce oţelul încins din găleata de 100 de tone a căzut peste el şi alţi doi colegi, a fost adus acasă. Soţia sa, Natalia, şi ea inginer în cadrul aceleiaşi întreprinderi, este distrusă şi nu-şi poate reveni din şoc. Îşi sărutase soţul cu numai câteva momente înainte de producerea nenorocirii.
„Femeia ieşise din schimb, în timp ce el a intrat în tura de noapte. Au fost ultimele clipe trăite împreună. Soţia dânsului este ingineră şi lucrează la cântar”, a spus inginerul Silviu Grumăzescu, şef secţie schimb, funcţie pe care o avea şi Luchi Damian.
Cercetările continuă
Răvăşită de durere, femeia aştepta ieri în curtea spitalului din Moldova Nouă să-şi vadă din nou soţul. Pentru ultima dată. Trupul ars de oţelul care atingea o temperatură de 1.630 de grade a fost aşezat într-un sicriu, capacul fiind închis. Purtat pe braţe de colegii din combinat, sicriul a fost depus în casa familiei din Oţelu Roşu, acolo unde aşteptau fiica sa, care nu a împlinit încă 18 ani, părinţii şi socrii săi.
Cauzele dezastrului rămân încă necunoscute. Ion Jura, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă, spune că la faţa locului încă se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul, concluziile urmând a fi prezentate după ce se pronunţă specialiştii.
Supravieţuitori cu şanse minime
Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire în cazul celor doi muncitori care au supravieţuit exploziei de la Combinatul Siderurgic. „Starea pacienţilor era critică, dar stabilă. Ameliorarea poate dura zile, săptămâni sau luni”, a explicat medicul Mihaela Pasztori. Cu arsuri pe aproape toată suprafaţa corpului, muncitorii rămân internaţi la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Casei Austria din Timişoara.
Citeşte şi:
Timişoara: Doi muncitori mutilaţi de oţel topit se zbat între viaţă şi moarte la Terapie Intensivă
Reşiţa: Peste inginerul de la Oţelu Roşu care a decedat au curs tone de oţel topit