Supărat că nu a avut ce să fure, hoţul a violat-o pe proprietară
0Poliţia a fost anunţată în această dimineaţă în jurul orei 2,20, după ce femeia, în vârstă de 79 de ani, din Slătioara, a fost internată în stare gravă la spital. Violatorul, în vârstă de aproximativ 35 de ani, este căutat de poliţie.
Natalia M. (79 ani), din localitatea Slătioara-Vâlcea, tocmai se pregăteea aseară, 23 septembrie, să se culce. La un moment dat, un bărbat în jur de 35 de ani, a intrat în casă şi i-a cerut să-i dea toţi banii pe care-i deţine. „Femeia a spus că nu are, că dintr-o pensie mică abia îşi ducea traiul zilelor de pe o zi pe alta. Individul a căutat prin casă, nu a găsit bani, după care, prin violenţă, a violat-o. La ieşirea din locuinţă, a luat femeii telefonul mobil", ne-a sinsp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Bătrânica doar ce a apucat să ajungă la fiul ei, care locuia la câteva case distanţă, după care din cauza hemoragiei foarte puternice s-a prăbuşit. A fost transportată la Spitalul din Horezu şi apoi la cel din Râmnicu Vâlcea, unde se află şi în prezent, poliţia fiind anunţată de acest incident în această dimineaţă, de 24 septembrie, în jurul orei 2,20. Poliţiştii din Horezu încearcă să dea de urma violatorului. „Avem deja primele indicii şi sper că în câteva ore vom reuşi să-l prindem pe autor", ne-a spus cms. şef Nicolae Sărdărescu, şeful Poliţiei Horezu.