Râmnicu Vâlcea: Au furat şi s-au făcut nevăzuţi
0Poliţiştii vâlceni îi caută pe cei care au furat ieri, în prima zi de Paşte, mai multe bunuri şi bani dintr-o locuinţă din comuna Roşiile.
„Autorii au pătruns pe un geam uitat deschis şi au luat de pe o masă un telefon mobil şi o borsetă în care se aflau 200 de euro şi 200 de lei. Valoarea prejudiciului este 2500 de lei, poliţiştii continuând cercetările pentru a-i identifica pe autorii furtului", a precizat, astăzi, subinspectorul Cristina Hănulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.