Zece secrete ale Castelului Peleş. Ce au îngropat meşterii la temelia superbei construcţii din Sinaia şi cât a costat apartamentul Împăratului Franz Joseph

Zece secrete ale Castelului Peleş. Ce au îngropat meşterii la temelia superbei construcţii din Sinaia şi cât a costat apartamentul Împăratului Franz Joseph

Castelul Peleş este unul dintre cele mai frumoase monumente din Europa. FOTO Dana Mihai

Castelul Peleş este considerat cea mai importantă clădire istorică din România, având caracter de unicat. Prin valoarea sa istorică şi artistică, rămâne unul dintre cele mai importante şi frumoase monumente din Europa. „Adevărul“ vă prezintă câteva secrete ale Peleşului

Ştiri pe aceeaşi temă

Castelul Peleş, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta, a fost construit între 1873 şi 1914, la dorinţa suveranului, după planurile arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman. 

Sunt foarte multe lucruri mai mult sau mai puţin cunoscute despre Peleş, de la realizare şi până la poveşti cu şi despre Casa Regală, care au avut ca decor frumosul castel. 

Muzeografii de la Castelul Peleş au dezvăluit pentru cititorii Adevărul zece lucruri mai puţin cunoscute despre fosta reşedinţă de vară a Casei Regale a României, care atrage ca un magnet zecii de mii de turişti din întreaga lume.

1. Castelul Peleş este prima construcţie din România a cărei fundaţie este din beton.

2. Materialele de construcţie sunt, în cea mai mare parte, de provenienţă românească: zidăria este făcută cu pietriş din râul Prahova, piatra a fost extrasă din carierele de la Piatra Arsă şi Lunca Mare, piatra verde adusă de la Slănic, lemnul din pădurile din împrejurimi, iar cărămizile au fost coapte pe şantier.

3. Zidarii şi tâmplarii au fost meşteri români.

Salariile muncitorilor au fost următoarele:

- zidarii şi tâmplarii: 5-7 franci/ zi
- salahorii: 3 franci/zi
- pietrarii: retribuiţi după felul şi cantitatea lucrului; un metru cub de piatră: 200 franci
- fierarii: pentru fierul lucrat - 60 centime/zi

4. La temelia Castelului Peleş au fost depuse două pergamente într-un tub de sticlă, închis într-unul de plumb, împreună cu o colecţie de monede bătute în număr redus, cu chipul Domnitorului Carol. Pergamentele conţineau declaraţia de intenţie şi actul de fundaţie al Castelului Peleş.

5. Amenajarea Apartamentului Imperial de la primul etaj al castelului, pentru împăratul Austro-Ungariei, Franz – Joseph, a costat, în anul 1906, suma de 100.000 lei/aur.

6. Deşi la Castelul Peleş nu se organizau baluri, în anul 1892, la aniversarea a 27 de ani a Principelui moştenitor Ferdinand, s-a dansat în Sala Maură. Regele Carol I nota în jurnalul său: ,,Ziua de naştere a lui Nando, 27 ani…seara, la ora 9:00 , mare soarea, 130 de persoane, aproape toată Sinaia.
….Focuri de artificii, bufet…Ora 11/2 ne retragem în sala maură unde se dansează …’’( Jurnal Carol I al României, vol.II 1888 – 1892, pag.321 – 322 )
 
7. Cele 2.000 de personaje sculptate în lambriurile Holului de Onoare au fost realizate de către 140 de artişti care au lucrat timp de şase luni, zi şi noapte. Construcţia, decorarea şi mobilarea Holului de Onoare au atins, în anul 1911, suma de 1 milion şi jumatate lei -aur. În perioada antebelică leul -aur echivala cu 12 dolari, la valoarea de atunci a dolarului.

8. Între anii 1916 – 1918, Castelul Peleş a fost locuit de generalul Mackensen şi ofiţeri germani care s-au mulţumit doar să-l folosească fără a-l îngriji, dar şi fără a schimba ceva, nici măcar administraţia sau personalul. 

 
Foto

9. În 1883, anul inaugurării, castelul a fost dotat cu hidranţi instalaţi de firma Thiergärtner din Mainz. Aceştia sunt încă funcţionali.

10. Poiana şi platforma castelului au fost edificate prin dislocarea parţială a unor zone ale muntelui Molomoţ, nivelate pentru obţinerea pământului necesar construirii pantelor, aleilor şi teraselor. Cu ajutorul unui funicular aerian au fost transportaţi  peste 20.000 de metri cubi de pământ.

Pe aceeaşi temă

Castelul Peleş, perla Coroanei din „Perla Carpaţilor“. 39 de ani au trecut de la punerea pietrei de temelie şi până la finalizarea vastului proiect arhitectonic ce a însemnat Castelul Peleş din Sinaia. Lucrările, coordonate de suveran, au mobilizat arhitecţi şi decoratori însemnaţi ai vremii.

Expoziţie la Peleş, dedicată lui Karel Liman, cel mai important arhitect al Casei Regale a României. În perioada februarie-mai 2014, Muzeul Naţional Peleş găzduieşte o expoziţie temporară dedicată celui mai important arhitect al Casei Regale a României, Karel Líman.

 

Castelul Peleș, fosta reședința de vară a Casei Regale a României. FOTOGRAFII Dana Mihai

Imagini din aceeasi galerie
  • Castelul Peleș, fosta reședința de vară a Casei Regale a României. FOTOGRAFII Dana Mihai
  • Fundația castelului a fost edificată între anii 1873-1875
  • Lucrările au fost conduse de arhitectul ceh Karel Liman
  • Castelul a fost construit la inițiativa regelui Carol I
  • Acesta a servit ca reședință de vară, investită cu funcții politice, culturale și simbolice
  • Castelul era locuit timp de 6 luni pe an de familia regală
  • În prezent, este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România
  • Castelul Pelișor, ridicat în apropierea Peleșului pentru prinții moștenitori Maria și Ferdinand
Distribuie imaginea
citeste totul despre: