Bacalaureatul și taxa de școlarizare, metode de constrângere la UPG Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenții admiși la Universitatea Petrol Gaze (UPG) din Ploiești, pe locurile cu taxă, care nu au depus diploma de Bacalaureat și nu achitat prima rată riscă să-și piardă locul.

Grabă mare la UPG Ploiești în a-i acapara pe studenții admiși pe locurile cu taxă, într-un an în care oferta universităților este bogată, iar concurența slabă. Imediat cum au aflat rezultatele, tinerii au fost înștiințați că trebuie să depună pe lângă diploma în original și prima rată a taxei de școlarizare.

Cei care nu au achitat, până pe 24 iulie, 550 de lei, suma aferentă primei rate, riscă să fie excluși de pe listele candidaților admiși. În plus, dacă viitorii studenți care au plătit deja taxa se răzgândesc și se orientează spre alte universități din țară, aceștia nu-și vor mai primi banii înapoi. Toate acestea în ciuda faptului că finalizarea situației admiterii la UPG Ploiești are loc în luna septembrie.

„Din câte știu eu rata nu se mai returnează. Nu aș putea spune că este o formă de constrângere pentru studenți să rămână la UPG, dar ne luăm și noi măsurile noastre de siguranță și organizare. Dacă un student pleacă rămâne un loc neocupat și sunt niște bani pe care-I pierdem, plus faptul că poate de locul respectiv ar mai fi interesat și alt candidat aflat pe lista de așteptare", ne-a declarat Vlad Ulmanu, rectorul UPG Ploiești.

La polul opus, unii dintre cadidații la această sesiune de admitere susțin că prin aceste măsuri se simt forțați să rămână la UPG.

„Am intrat pe locurile cu taxă, iar în patru zile de la afișarea rezultatelor a trebuit să achit și prima rată. Nu e normal. E prea scurt acest termen. Cei care nu au bani pierd totul. Plus că mai aștept afișarea rezultatelor și la alte facultăți la care m-am înscris, iar dacă nu voi vrea să rămân la UPG pierd banii pe care i-am dat. E un fel de abuz, din moment ce acei bani nu au fost folosiți în niciun fel pentru instruirea mea", ne-a spus Adriana Mihai.

În această sesiune pe cele peste 3000 de locuri scoase la concurs de către UPG s-au înscris aproape 4500 de candidați. Taxa de școlarizare pentru anul universitar 2011-2012 este de 2200 de lei și poate fi achitată în patru rate egale.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite