Un microbuz în care se aflau 20 de pasageri, implicat într-un accident pe DN1. Un copil şi doi adulţi transportaţi la spital
0Un microbuz în care se aflau 20 de persoane a fost implicat într-un accident, sâmbătă dimineaţă pe DN1. Din primele informaţii, soferul ar fi pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un parapet de pe marginea drumului.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă la ora opt dimineaţa, pe DN1, în dreptul localităţii Breaza.
Potrivit purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, la locul accidentului s-au deplasat două ambulanţe Smurd, o autospecială de transport victime multiple şi o autospecială de stingere. De asemenea, au intervenit şi echipaje de la Poliţia Rutieră şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Cei mai mulţi dintre pasageri au ieşit singuri din microbuz, dar mai multe persoane, printre care şi un copil, acuzau dureri.
Echipajele de intervenţie care au ajuns la faţa locului pentru a acorda primul ajutor au decis ca trei dintr răniţi să fie transportaţi la spital. Potrivit ISU Prahova, este vorba despre o tânără de 24 de ani, un copil de 4 ani şi un bărbat de 37 de ani, acesta din urmă suferind un traumatism cranio-cerebral.