Start cu dreptul în campionat pentru Petrolul: 1-0 cu U Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Start perfect pentru petrolişti în campionat. FOTO fcpetrolul.ro
Start perfect pentru petrolişti în campionat. FOTO fcpetrolul.ro

Petroliştii au luat un start perfect în ediţia 2013-2014 a Ligii I, reuşind să obţină toate cele trei puncte în meciul disputat pe terenul celor de la „U” Cluj. După un joc pe care l-au controlat în întregime, „lupii” s-au impus cu scorul de 1-0, graţie golului marcat de către Hamza Younes, în minutul 58.

Petrolul a început partida de duminică seară de la Cluj decisă să-şi confirme statutul de favorită. Elevii lui Cosmin Contra au ocupat, din start, poziţii avansate, iar Gicu Grozav (2 şi 6) l-a întrebuinţat serios în două rânduri pe veteranul din poarta gazdelor, Emilian Dolha.

Imediat, clujenii au replicat la o fază fixă, o lovitură liberă executată de pe dreapta de către Cristocea, la care Popa (8) a reluat cu capul, de la 6-7 metri, puţin alături de bară. „Lupii” au căutat să ţină jocul cât mai sus, iar forcingul la poarta amfitrionilor s-a intensificat pe finalul primei reprize. Boudjemaa (40) a şutat, de la 16 metri, poziţie centrală, peste transversală, pentru ca Grozav (45) să irosească cea mai mare ocazie de până atunci, reluând, din şase metri, în picioarele lui Dolha.

Scenariul s-a păstrat şi după reluare, Petrolul fiind, fără doar şi poate, echipa care dicta ritmul confruntării. Firesc, a apărut şi pericolul la poarta clujeană, Younes (57) trimiţând mingea, cu capul, în butul din dreapta lui Dolha, după o centrare perfectă venită de la Boudjemaa. A fost ocazia menită să prefaţeze deschiderea scorului, pentru că, după doar câteva secunde, YOUNES a recepţionat un balon la 14 metri, lateral dreapta, iar şutul său l-a lăsat fără replică pe Dolha. Tunisianul a continuat să creeze panică în careul advers, dar Dolha (65) a fost, încă o dată, salvat de bară.

Cu un joc solid până la final, ploieştenii şi-au conservat avantajul de pe tabela de marcaj, trecând, însă, prin mari emoţii în ultimul minut al timpului regulamentar, atunci când Odiaka s-a aflat la câţiva centimetri de golul egalizator, Pecanha intervenind decisiv. Petrolul porneşte, astfel, cu dreptul în noua ediţie de campionat, fiind, totodată, prima echipă care a reuşit să se impună pe teren străin în etapa de debut a Ligii I.

Urmează deplasarea din Insulele Feroe, pentru returul de joi cu Vikingur Gota, din turul doi preliminar al Europa League, iar lunea viitoare primul joc de pe „Ilie Oană” din campionat, derbiul european cu Pandurii Tg. Jiu.

fcpetrolul.ro

Mai puteţi citi

Petrolul ia startul în Liga I, duminică seară, cu U Cluj

Petrolul întâlneşte olandezii de la Vitesse Arnhem în turul trei al Europa League

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite