A fost stabilită data alegerilor locale
0Guvernul a stabilit data alegerilor locale din acest an, potrivit agenției Mediafax. În luna iunie, românii vor putea vota pentru primar, consiliul local, aleșii județeni și președintele de consiliul județean
Primul tur al alegerilor locale vor avea loc pe 10 iunie 2012, potrivit agenției Mediafax, care a anunțat că Guvernul a luat hotărârea în ședința de marți. Conform legii, turul II are loc, dacă e cazul, la două săptămâni după prima serie de alegeri. De asemenea, campania electorală începe cu o lună înainte de data alegerilor și se va încheia în noaptea de vineri spre sâmbătă, respectiv pe 8 iunie, la mieyul nopții, în cazul de față.
Românii vor primi patru buletine de vot diferite, pentru primar, consilieri locali, președinte de consiliu județean și consilieri județeni. Doar în cazul primarului, dacă o persoană nu obţine 50% plus 1 din voturi, se va organiza un tur secund de alegeri. Dacă e să ne luăm după intenţia vechiului Guvern, atunci românii ar fi putut vota şi pentru deputaţi şi senatori în acelaşi timp, însă Curtea Constituţională a respins comasarea acestor alegeri.
PE TEMA ALEGERILOR LOCALE:
Primarul din Starchiojd a trecut la PDL
Încă un primar PNG a anunţat că va candida din partea PDL
Partidul lui Dan Diaconescu se laudă cu 62 de consilieri şi 4 primari în Prahova
Florin Anghel, fost preşedinte CJ Prahova: „Categoric nu mai candidez“
Un scanner a costat cât 3 Loganuri la o primărie din Prahova
Un senator ploieştean cere daune morale de 440.000 de lei din partea PDL-ului
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!