Miros puternic de gaz, vineri, în Ploieşti. Protecţia Mediului anunţă că „punctual“ s-au constatat creşteri ale valorilor la metan, etan, propan, butan
0Un puternic miros de gaz şi de produse petroliere s-a resimţit, vineri, în mai multe cartiere din municipiul Ploieşti, Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova anunţând că, în urma măsurătorilor făcute, „nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii monitorizaţi în conformitate cu Legea 104/2011“.
În schimb au fost constatate "punctual" creşteri ale valorilor la metan, etan, propan, butan, pentan şi hexan, pentru care legislaţia în vigoare nu prevede valori limită.
Mirosul puternic de gaz şi de produse petroliere s-a simţit în mare parte din municipiul Ploieşti, iar în unele zone localnicii, în special cei care locuiesc la ultimele etaje ale blocurilor înalte, au povestit că deasupra cartierelor se observa un nor comparabil cu ceaţa.
Vineri după-amiază, după ce a primit mai multe sesizări, Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova a anunţat, pe Facebook, că măsurătorile realizate la cele şase staţii de monitorizare a calităţii aerului nu arată indicatori care să fi depăşite valorile, conform legii.
"În staţiile automate de monitorizare continuă a calităţii aerului nu au fost înregistrate depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii monitorizaţi în conformitate cu Legea 104/2011, dar s-a înregistrat o tendinţă crescătoare a valorilor orare faţă de valorile înregistrate în mod normal în zonă, pentru indicatorii: SO2 în staţia PH5 şi PM10 în staţiile PH2 şi PH5 în intervalul orar 11:00-12:00. APM Prahova a monitorizat calitatea aerului cu analizorul portabil multiparametru în zonele: Bariera Bucov-Bereasca, Bulevardul Bucureşti, zona centrală şi zona platformei industriale de Nord a Municipiului Ploieşti. Nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită/concentraţiilor maxime admise pentru indicatorii monitorizaţi în conformitate cu legislaţia în vigoare, dar în zona Bucov-Bereasca s-au înregistrat creşteri punctuale ale valorilor măsurate pentru indicatorii: metan (CH4), etan (C2H6), propan (C3H8), butan (C4H10), pentan (C5H12), hexan (C6H14). Precizăm că pentru indicatorii menţionaţi nu există valori limită în conformitate cu legislaţia în vigoare”, a transmis instituţia.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova menţionează că, pentru depistarea cauzei, Garda de Mediu-Comisariatul Judeţean Prahova face verificări. La rândul său, Garda de Mediu a anunţat că, în urma sesizărilor primite, se fac controale la două rafinării, verificările fiind în desfăşurare.