Legenda ciobăniţei stropite cu zer fierbinte care a dat numele unui oraş. De ce i se spune localităţii „Davosul României“

Publicat: 11.01.2016 06:04

Ultima actualizare: 06.08.2022 13:25

FOTO Arhivă

„Sectorul 7 al Bucureştiului“ sau „Davosul României“ îşi are legenda în povestea unei ciobăniţe frumoase căreia i-a rămas un semn pe obraz de la zerul fierbinte. Povestea are numeroase variante, consemnate de istorici.

Aflată în poarta de deschidere a Văii Prahovei, staţiunea Breaza şi-a căpătat un renume naţional datorită climei şi aerului cu efecte tonice, stimulente şi terapeutice asupra căilor respiratorii. De altfel, calitatea aerului i-a atras şi denumirea de „Davosul României“, celebrul orăşel din Elveţia, renumit pentru aerul foarte curat şi practicarea sporturilor de iarnă.

De asemenea, spre deosebire de clima staţiunilor montane de pe valea superioară a Prahovei, mai umedă şi mai rece, deci reumatogenă, la Breaza, temperaturile anuale sunt constant, cu multe zile însorite, chiar şi toamna. Este şi motivul pentru care multe vedete din România, dar şi bucureşteni obişnuiţi şi-au construit case de vacanţă la Breaza, orăşel cu doar 15.000 de locuitori, de unde şi supranumele de „sectorul 7 al Bucureştiului“.

Legendele oraşului

Dar dincolo de catalogările mai moderne ale staţiunii, numele oraşului se leagă de o legendă. Potrivit acesteia, demult, prin părţile binecuvântate în care se află actuala staţiune trăia un cioban care îşi păstorea mioarele pe pajiştile de sub geana codrilor. Într-o dimineaţă, băciţa a pus la fiert laptele muls proaspăt şi cuprinsă de oboseală, căci noaptea îi fusese fără somn din cauza drumului anevoios pe care-l străbătuse tocmai din Ţara Bârsei sau din Ţara Făgăraşului ori din cauza lupilor flămânzi ce dăduseră târcoale turmei, adormise. Laptele se umflă, dădu în foc şi o atinse pe obraz, lăsându-i câteva semne, pricină pentru care de atunci toţi semenii ei i-au zis Breaza.

Legenda are mai multe variante. „Una dintre ele vorbeşte despre fata foarte frumoasă a unui cioban din zonă care s-a stropit cu zer fierbinte pe obraz în timp ce pregătea urda. Fata a rămas cu obrazul pătat, adică era brează. Fiind frumoasă, harnică şi bogată, fata era un punct de reper al zonei, astfel că cei care mergeau cu treburi aici s-au obişnuit să spună că «se duc la Breaza», de unde şi numele oraşului de acum“, ne-a spus expertul prahovean în folclor Constantin Manolache.

O altă poveste vorbeşte despre o băciţă de o rară frumuseţe care avea în cosiţele-i negre o şuviţă de păr alb, era brează. Fata era îndrăgostită de haiduc tânăr şi frumos, pentru care doinea din fluierul său de răsunau văile. De altfel în zonă există şi o Vale a Căruntei care desparte simbolic Breaza de Sus de Breaza de Jos.

Toponimic, cuvântul Breaza pare mai degrabă unul de origine slavă, însemnând mesteacăn sau pădure de mesteceni.

Localnicii se trag din Transilvania

Despre Breaza s-a amintit prima dată în anul 1431, când domn al Ţării Româneşti era Alexandru I Aldea, unul din fiii lui Mircea cel Bătrân. Atestată documentar încă de la 1503, localitatea a avut o mare importanţă istorică datorită amplasării pe unul din principalele patru drumuri ce lega centrele economice şi politice din Transilvania şi Ţara Românească. Conform documentelor de arhivă, Breaza a fost în stăpânirea mai multor familii de boieri şi dregători ai ţării, printre care spătarul Drăghici şi vistierul Udrişte (anul 1538), Elena Cantacuzino, una din fiicele lui Radu Şerban, domn al Ţării Româneşti între anii 1602-1611, marele postelnic Constantin Cantacuzino (1635), familia Cantacuzino, Gheorghe Bibescu, domn al Ţării Româneşti (1842), Grigore Basarab Brâncoveanu (1918).

Breaza a funcţionat şi ca vamă din 1834 până în anul 1852, când a fost mutată la Predeal. În 1928, Breaza este declarată staţiune balneo-climaterică şi intră pe lista obiectivelor turistice de pe Valea Prahovei.

Populaţia din Breaza are origini transilvănene, realitatea care reiese din numele localnici, Focşeneanu (din satul Focşa de lângă Făgăraş) sau Bran, de la localitatea omonimă din Braşov.

De asemenea, portul popular este asemănător cu cel din Ţara Făgăraşului sau din Ţara Bârsei, fiind utilizată aceeaşi cromatică: negrul şi roşul. De asemenea, jocul popular „Ca la Breaza” are note aproape identice cu jocul „Breaza” din Făgăraş, acestea având originea primară comună.