Circulaţie închisă pe DN1 la Azuga. Traficul va fi deviat timp de trei ore
0
Circulaţie închisă pe DN1 la Azuga din cauza unor lucrări de reparaţii FOTO IJP Prahova
Circulaţia rutieră va fi închisă, marţi, pe DN1, la Azuga, pentru un interval de 3 ore, pentru realizarea unor lucrări la reabilitarea podului peste pârâul Azuga.
„Marţi, 06.07.2021, în intervalul orar 10:00 – 13:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe DN 1, podul peste pârâul Azuga (km 135+332)”, a anunţat CNAIR.
Restricţiile sunt impuse pentru montarea celor două grinzi de pe partea stângă a podului.
Pe perioada lucrărilor, circulaţia se va desfăşura alternativ pe podul metalic existent, conform planşei anexate.
