Cadavrul unui bărbat a fost găsit în ştreang, într-o pădure din Prahova. Surse: „Probabil este vorba despre un suspect de crimă“
0Cadavrul unui bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost găsit, miercuri, la marginea unei păduri din comuna Bătrâni. Descoperirea macabră a fost făcută de un cioban care a şi alertat autorităţile.
Deocamdată victima nu poate fi identificată, din cauza stării avansate de putrefacţie a cadavrului, însă există indicii că ar fi vorba despre Gheorghe B., bărbatul suspectat că şi-ar fi omorât iubita după care a incendiat casa, spun surse apropiate anchetei.
Cadavrul bărbatului a fost găsit în ştreang, miercuri după-amiază, în punctul Zmeurat, la marginea comunei prahovene Bătrâni, într-o zonă greu accesibilă.
Din cauza stării avansate de putrefacţie, identitatea persoanei nu a putut fi stabilită cu exactitate, dar s-a constatat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 60-65 de ani, iar, după haine pare a fi cel căutat pentru incendierea casei şi a concubinei sale.
Ancetatorii aşteaptă acum rezultatele necropsiei, iar în paralel se vor preleva probe pentru realizarea testului ADN în vedere aflării identităţii victimei.
Moartea suspectă a femeii găsită, acum trei săptămâni, carbonizată în casa incendiată din comuna Bătrâni nu a fost elucidată până în prezent. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova aşteaptă încă rezultatele probelor trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală care vor stabili cauza exactă a decesului.
În urma efecturăii necropsiei, medicii legişti de la Ploieşti, nu au putut da un verdict clar cu privire la motivul morţii, pentru că pe trupul femeii nu au fost găsite urme de lovituri. S-a hotărât doar că femeia, iubita lui Gheorghe B., a murit înainte ca focul să cuprindă casa.