Turism la negru și evaziune fiscală în Sinaia și Bușteni
0Operatorii de turism din cele două stațiuni de pe Valea Prahovei au primit vizite de la inspectorii OPC și poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor
Controalele s-au desfășurat pe 13 și 14 martie, la operatori de turism autorizaţi şi persoane fizice neautorizate din staţiunile Sinaia şi Buşteni.
În urma verificărilor efectuate la un bar şi o unitate de alimentaţie publică din oraşul Buşteni, s-a constatat că, în perioada iunie 2011 - ianuarie 2012, nu au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii toate veniturile realizate din cazarea turiştilor.
Mici expirați de câteva zile în restaurantele de pe Valea Prahovei
Poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
De asemenea, au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.000 lei şi a fost confiscată suma de 297 lei.
Totodată, a fost efectuată o verificare la o vilă din oraşul Sinaia, unde s-a constatat că proprietarul desfăşoară în mod neautorizat activităţi de cazare a turiştilor într-o structură neclasificată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Întrucât veniturile realizate din această activitate nu sunt declarate fiscal, au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!