Aproape campioană, Oţelul joacă sâmbătă cu Astra Ploieşti
0Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că meciurile ultimei etape a campionatului se vor disputa, toate, sâmbătă 21 mai, de la orele 17.
Astra primește vizita echipei care tocmai a câștigat marele derby cu Timișoara și poate fi considerată noua campioană, chiar dacă se așteaptă decizia TAS în privința meciului Pandurii - Oțelul, omologat cu 3-0 pentru galațeni la "masa verde".
O dispută de reală atractivitate, așadar, la Ploiești, Tibi Selymes avertizându-și de mult "geamănul" din naționala de mai ieri, pe Dorinel Munteanu, că va avea viață greu pe stadionul din cartierul 9 Mai. Într-adevăr, Astra vrea să încheie cu fruntea sus cel mai bun sezon al său!
Biletele pentru acest meci se pot procura de la casa stadionului - vineri, între orele 14,30 și 17,30, iar sâmbătă de la 10 la 15. Ele costă 20 de lei la tribuna 0 și 10 lei - restul sectoarelor.
fcastraploiesti.ro
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!