Tunelul secret al domnitorilor de la Argeş, descoperirea ciudată din pivniţele Curţii Domneşti: ascunsele misterele din Oraşul Basarabilor

Cetate de scaun, Curtea de Argeş - prima capitală a Ţării Româneşti -  înseamnă mult mai mult decât Mânăstirea ce-i poartă numele, ruinele Bisericii Sân Nicoară sau Curtea Domnească. Dincolo de istoricul său accesibil, există câteva lucruri mai puţin ştiute despre Oraşul Basarabilor.

Istoria ne arată că în secolul al XIII-lea, la 1247, Curtea de Argeş era reşedinţa de scaun a voievodului Seneslau, al cărui urmaş Basarab, avea să unească, sub sceptrul său, toate cnezatele şi voievodatele dintre Carpaţi şi Dunăre, într-o singură ţară -Ţara Românească. La 1330, în aceste locuri avea să se desfăşoare războiul dintre Basarab I Întemeietorul şi Carol Robert, regele Ungariei.

Oraşul Argeş, capitala Ţării Româneşti, ajunsese la acea vreme simbolul rezistenţei populare împotriva cotropitorilor şi al luptei pentru independenţă. Mai târziu, la 1359, pe vremea domniei lui Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, la Argeş lua fiinţă prima mitropolie a ţării şi tot în vremea sa avea să fie finalizată biserica Sf. Nicolae Domnesc, devenită mai târziu prima necropolă a domnitorilor români. 

La Curtea de Argeş a fost prima şcoală de grămătici

Vladislav I (1364-1377) înfiinţa aici prima monetărie a ţării şi tot pe vremea lui a fost creată prima şcoală locală, la care studiau fiii orăşenilor.

“Unul dintre lucrurile mai puţin ştiute este că la Curtea de Argeş a fost prima şcoală de grămătici din ţară şi prima monetărie ale cărei urme s-au descoperit abia prin anii '60 când a fost construită actuala Primărie”, spune istoricul Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeş.

Şi tot de la Vladislav I, oraşul are cel mai vechi document intern, scris la Argeş (datat la 25 noiembrie 1369). 

În secolul al XIV-lea, oraşul devenea prima capitală a Ţării Româneşti şi era considerat principalul centru politic, economic şi cultural din acest perimetru, iar în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, urbea avea să devină un factor hotărâtor în relaţiile internaţionale din sud-estul Europei. Este locul în care Mircea cel Bătrân a gândit planul campaniei contra otomanilor pe care avea să-i înfrângă la Rovine, în 1394.

Pe firele istoriei ajungem şi la începutul sec. al XVI-lea, când a fost ridicată mănăstirea Argeşului, ctitoria domnului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab (1512-1521), iar mai tarziu, după 1866, la evenimentele ce au urmat urcării pe tronul României a Regelui Carol I, pentru că între 1886-1890, la Argeş se construieste, chiar în parcul Mănăstirii Argeşului, Palatul Episcopal, mai întâi loc de recreere şi odihnă pentru feţele regale.

Saşii de la Curtea de Argeş, alungaţi în Transilvania

Dincolo de cele amintite, există şi lucruri mai puţin ştiute despre Curtea de Argeş, cum ar fi acela că aici a existat o comunitate de saşi catolici care erau grupaţi în două bresle: breasla Botuşari (cizmari) şi bresla Chivărari (cea a meşterilor care confecţionau coifuri). 

“Se ştie că în secolul 16, aceşti saşi au trecut la Luteranism, lăsându-şi biserica romano-catolică Botuşari să se ruineze. În perioada lui Petru Cercel, recunocut pentru <<alergia>> pe care o avea la luterani, cunoscut fiind faptul că la Târgovişte a ars doi pastori, saşii de aici au fost obligaţi să treacă fie la Catolicism, fie la Ortodoxie. Cei care au refuzat, au fost alungaţi în  Transilvania, iar pe locul fostei biserici catolice a fost ridicată, la 1584-1585, Biserica ortodoxă  Botuşari”, mai spune istoricul Ştefan Dumitrache.

Separarea şi alipirea teritoriului Flămânzeşti

La fel de puţin ştiută este şi povestea separării şi revenirii la Curtea de Argeş a zonei Flămânzeşti.

“La 1517, Neagoe Basarab a rupt din moşia oraşului zona Flămânzeşti şi a dat-o mânăstirii Curtea de Argeş. Practic, tot ce era mai sus de Biserica Sf. Gheorghe Nou nu mai ţinea de oraş. Odată cu secularizarea lui Cuza, pe locul fostei moşii Flămânzeşti a apărut Comuna Flămânzeşti, cu patru sate: Flămânzeşti, Marina, Ţigănia şi Valea Uleiului”, mai spune directorul Muzeului Curtea de Argeş.

Abia în vremea lui Carol I, Flâmânzeşti şi Curtea de Argeş se unesc. Interesant este că satul Valea Uleiului, face exceptie, şi, în loc să revină oraşului Curtea de Argeş, trece la Comuna Valea Iaşului. 

“Marina, unul dintre cele patru sate ale fostei comune Flămânzeşti, vine de la numele sorei lui Iancu de Hunedoara (bunica lui Nicolae Olahus - umanist, istoriograf şi om politic de origine română care a activat în Regatul Ungariei, arhiepiscop de Esztergom, regent al Ungariei şi apoi guvernator al ţării), căsătorită cu boierul Mânjilă din Argeş, rudă cu Vlad Dracul, de la care a primit în dar această moşie”, mai spune directorul Muzeului Curtea de Argeş.

Drumul care a spart Curtea Domnească pentru confortul regelui

La fel de puţin se ştie şi despre drumul care trece printre Biserica Domnească şi ruinele Sân Nicoară.

“Este noul drum făcut de Emile Andre Lecomte de Nouy pentru regele Carol. Vechiul drum era incomod pentru rege aşa că a fost nevoie de un altul. Practic, pentru realizarea noului drum, Curtea Domnească a fost pur şi simplu spartă. Drumul a fost apoi lărgit, când la Curtea de Argeş a venit kaiserul Wilhelm al II-lea, care s-a închinat la mormântul lui Carol I şi al Reginei Elisabeta”, explică istoricul Ştefan Dumitrache. 

Ruinele Sân Nicoară, între legendă şi adevăr

Deşi legenda spune că ruinele Sân Nicoară aparţin bisericii romano-catolice a Doamnei Clara, în realitate lucrurile stau cu totul altfel. “Avem de-a face cu o arhitectură bizantină de secol XIII. În anii ’70 s-au făcut nişte teste. În vârful turnului bisericii s-a prins o făclie care a fost văzută de la Cetatea Poienari, de aici concluzia că turnul bisericii era folosit şi pentru semnalizări, avertizări, comunicare”, mai spune istoricul Ştefan Dumitreache.

Tunelul secret al domnitorilor de la Argeş

Se spune că între Curtea Domnească, Biserica Sân Nicoară şi Valea Doamnei există un tunel secret prin care Domnii de la Argeş puteau să se retragă în pădure. Povestea nu este însă doar legendă, fiindcă istoricii au aşteptări mari legate de ceea ce s-ar putea descoperi în legătură cu acest tunel.

“Deocamdată nu s-au făcut cercetări arheologice dar sunt mărturii care spun că acest tunel secret, prin care Domnii de la Argeş puteau să se retragă în pădure, chiar există. Sunt mărturii care spun că au fost văzute porţiuni din el”, mai spune directorul muzeului Curtea de Argeş.

Grâul din pivniţele domneşti

O descoperire relativ recentă a scos la suprafaţă, la propriu, câte ceva din pivniţele Curţii Domneşti.

“La construcţia Spitalului Curtea de Argeş (sfârşitul secolului XIX) s-au găsit pivniţele Curţii Domeşti, care erau pline cu grâu. Întreaga cantitate a fost împărţită locuitorilor oraşului... şi nimeni n-a murit după ce a consumat din aceste cereale”, precizează Ştefan Dumitrache.

Două lucruri despre care foarte puţină lume ştie sunt legate de alte două nume, poate mai puţin sonore, asociate acestui oraş.

“Cătunul Ivancea îşi trage numele de la un mare negustor - Ivancea Pârvanovici, tatăl lui Ionescu Gion, istoricul Bucureştiului, iar tatăl marelui poet Urmuz ( n.r. pseudonimul literar al lui Avram Leiba Esra-Zissu alias Demetru Demetrescu-Buzău) a fost doctor la Curtea de Argeş, a participat activ la construirea spitalului şi a devenit director al acestuia.”, explică, pentru Adevărul, istoricul Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeş.