Scriitorul, jurnalistul şi profesorul Marin Ioniţă, la "vremea infinitului dublu"

Scriitorul, jurnalistul şi profesorul Marin Ioniţă, la

Scriitorul Marin Ioniţă are 88 de ani

La 88 de ani, profesorul Marin Ioniţă, unul dintre cei mai prolifici scriitori şi jurnalişti contemporani a primit în dar, vineri seara, un medalion literar, o lectură publică şi un medalion muzical, toate sub genericul „Marin Ioniţă - la vremea infinitului dublu“.

Ştiri pe aceeaşi temă


Sute de argeşeni, elevi studenţi, oameni de cultură, prieteni sau simpli cititori, au venit vineri seara la Filarmonica Piteşti să-l omagieze pe maestrul Marin Ioniţă, la un eveniment cultural pe care Biblioteca Judeţeană Argeş Dinicu Golescu, în parteneriat cu Filarmonica Piteşti, Centrul Cultural Piteşti şi Teatrul Al. Davila din Piteşti, i l-a dedicat.
 
„Aveţi în faţa dumneavoastră un bărbat foarte activ, foarte potent intelectual şi foarte activ în comunitate şi pentru asta l-am invidiat întotdeauna. Până la urmă, ce s-ar face o bibliotecă fără scriitori şi scriitorii fără bibliotecă? Vreau să vă spun că de foarte multe ori, sună telefonul fix şi este domnul profesor la capătul celălalt. Domnul profesor cere şi eu mă execut... Cam aşa este relaţia (...). Mă bucur foarte mult, îl felicit şi cred că până la 120 de ani o să mai scrie nişte volume. Marin Ioniţă este şi un jurnalist foarte tăios, este un om care spune lucrurilor pe nume şi este mult mai bine aşa într-o societate care îşi pierde reperele”, a afirmat, pe scena Filarmonicii, în faţa maestrului şi a unei săli pline, Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu.

Despre activitatea literară, de dascăl şi gazetărească a lui Marin Ioniţă (nu multă lume ştie că Marin Ioniţă a fost declarat de Consiliului Ziariştilor, timp de şase ani la rând, cel mai bun autor de reportaje literare) au vorbit directorii instituţiilor de cultură din Argeş, foşti şi actuali elevi, medici, artişti plastici, dar mai ales scriitori, membri ai cenaclurilor literare din Piteşti, Curtea de Argeş şi Câmpulung.

„Din punctul meu de vedere, Marin Ioniţă este un erou. Nu ştiu dacă a fost decorat pentru faptul că a paricipat la cea mai monumentală construcţie, nu a comunismului, ci a românismului, Transfăgărăşanul, dar ar merita. Printre cei mai renumiţi reporteri din acea epocă, pe care îi citeam în anii 60, în România Liberă, era editorul de astăzi, scriitorul şi jurnalistul Marin Ioniţă. Mai mult decât atât, aş vrea să remarc faptul că eroul Marin Ioniţă a contribuit la această inteligenţă românească, prin reportajele pe care le-a făcut, arătând ce s-a întâmplat la construcţia acestui drum care s-a realizat şi cu sacrificii umane (...). Marin Ioniţă a săvârşit această activitate de scriitor, iar în urma ei şi-a găsit soarta, tovarăşa lui de viaţă.  Dacă Marin Ioniţă este atât de mare acum, este şi pentru faptul că a trăit într-un mediu care i-a facilitat această evoluţie fantastică. În încheiere, pentru că eu sunt cel mai bătrân din această sală, îi urez ca mintea să-i fie permanent limpede”, a spus veteranul de război şi scriitorul Mihail Ghiţescu (97 de ani).

Printre cei care i-au fost alături maestrului s-a numărat şi fiul său, jurnalistul Ion M. Ioniţă, redactor şef Historia - Adevărul Holding, precum şi nora sa, jurnalista Alexandra Ioniţă.
  
La evenimentul de vineri, Marin Ioniţă a adus şi câteva dintre cărţile sale realiste („Nu trageţi în dinozauri“, „Drumul dinozaurului“, „Kiseleff 10. Fabrica de scriitori“, „Mireasa neagră“) şi nu numai, dacă ne referim la „Călare pe vânt“, o carte de ficţiune, dar imaginată din realitate. La finalul evenimentului a  oferit şi câteva autografe. Puţine, ce-i drept, pentru că sănătatea nu i-a permis să zăbovească prea mult printre cititorii care au ţinut să-l felicite la agapa de vineri seara.

„Vă mulţumesc! Să ne întâlnim şi la cei 88 de ani ai dumneavoastră! Şi la 100 de ani ai dumneavoastră! Eu încerc să vă aştept!”, a declarat, la sfârşitul manifestării, maestrul Marin Ioniţă. 
 Scriitorul, jurnalistul şi ptofesorul Marin Ioniţă,  la vremea infinitului dublu

„În aprecierea mea, am fost un profesor de mare succes, un ziarist bun şi un scriitor cu operă modestă”

Iată ce scrie Marin Ioniţă în bio-bibliografia ce ţine loc de CV pe site-ul Uniuni Scriitorilor din România.

„Am venit pe lume din interes: interesul tatălui meu pentru o casă bătrână pe care o avea mama în moştenire şi interesul mamei care se temea să nu fie alungată dacă rămâne cu pântecul sterp. Ţărani semianalfabeţi – dar nu aveau nevoie de mai mult – economie de subzistenţă – dar dacă nu aveam prinos, nici nu muream de foame.
Şcoala primară în sat, în vremea războiului, cu o învăţătoare la şapte clase. Dar încă din primele zile, ştiinţa m-a dezechilibrat punându-mi problema raportului dintre realitate şi aparenţă. Ştiam că pot să existe şi lucruri pe care nu le văd (îngeri, fantome, diavoli) dar aflam pentru prima dată că ceea ce văd poate să nu existe. Şi nu există nici locul în care se întâlneşte cerul cu pământul, nici bolta cerească, toate acestea erau simple aparenţe şi ni se părea nouă că soarele şi luna merg de la răsărit la apus căci, în realitate, pământul este cel care se învârteşte ca un titirez în jurul său.
La paisprezece ani, când am devenit elev al şcolii profesionale de agricultură din Armăşeşti, judeţul Ialomiţa, nu aveam citite nici măcar o singură carte. Dar am avut noroc să dau peste o bibliotecă universitară evacuată din Bucureşti de teama bombardamentelor şi de un pedagog înţelegător care să-mi îngăduie să citesc la lumina cărbunilor din sobă după darea stingerii la internat. Mai târziu, la şcoala Tehnică Zootehnică din Găeşti, unde nici acolo nu avea prioritate cultura generală, am avut şansa să fiu luat sub ocrotirea poetului Aurel Iordache, dascălul care mi-a îndrumat primii paşi pe calea literaturii. Armata m-a recrutat de pe băncile şcolii, ca să nimeresc într-o şcoală de ofiţeri de rezervă, unde a pus ochii pe mine consilierul sovietic, încântat că am citit foarte multă literatură rusă, şi care îşi pusese în gând să mă trimită la studii militare în ţara lui. Am scăpat direct în Şcoala de Literatură şi Critică Literară “Mihai Eminescu” din Bucureşti, unde l-am avut coleg pe Nicolae Labiş, socotit cel mai de seamă poet al generaţiei, şi nu lipseau comparaţiile că aş fi aproape egalul său în domeniul prozei. Dar dat afară după doi ani de zile din motive neprecizate, fără dreptul de a lucra în domeniu, am pierdut toate trenurile timpului de afirmare. La facultatea de filologie a Universităţii din Bucureşti, nu am fost un student strălucit.
Profesiile mele, multe şi mărunte: agent agricol comunal, lucrător în fermă, ofiţer, învăţător, profesor de şcoală elementară şi de liceu, mai târziu în învăţământul superior la Universitatea de Stat din Piteşti, director de cămin cultural, de club muncitoresc, de bibliotecă raională, ziarist, realizator de emisiuni tv. Locuri de muncă: Gherăseni, judeţul Buzău, Hanul lui Pală, Croitori, Miuleşti, Mătăsaru, Găesti, în judeţul Dâmboviţa, Berindeşti, Corbeni, Piteşti, in judeţul Argeş, Oradea, Timişoara, Ploieşti, Bucureşti.
În aprecierea mea, am fost un profesor de mare succes, un ziarist bun şi un scriitor cu operă modestă.
La această vârstă, mai ţin o pagină săptămânală de ziar si una lunară de revistă, coordonez un cenaclu literar şi o emisiune tv şi mai scriu şi literatură – două cărţi publicate în ultimul an, ”Cuibul cu Năpârci” şi ”Intersecţia Lupului”.
Cetăţean de onoare al oraşului, membru al Uniunii Scriitorilor din România, aştept să se împlinească făgăduinţa primarului de a mă înzestra cu un loc de veci. Poate să nu mai fie vorba de o amăgire, de un joc al aparenţelor.
Să nu uit, m-am născut la 10 iulie 1929 în comuna Ulieşti, judeţul Dâmboviţa. Şi dacă am rămas necunoscut în ţară, în schimb sunt autorul cu cele mai multe cărţi din satul meu din întreaga sa istorie. Dar ăia nu au timp să numere cărţi, nicicum să le mai şi citească..."

Scriitorul, jurnalistul şi ptofesorul Marin Ioniţă,  la vremea infinitului dublu
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: