Adrian Cioroianu lansează, astăzi, la Piteşti „Cea mai frumoasă poveste”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biblioteca Judeţeană ,,Dinicu Golescu” Argeş găzduieşte, de la ora 13.00, lansarea celei mai recente cărţi a istoricului Adrian Cioroianu, „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”.

La eveniment, alături de autor, vor lua cuvântul Octavian Mihail Sachelarie, Director Biblioteca Judeţeană ,,Dinicu Golescu” Argeş, Marius Modreanu, Referent Cultural Biblioteca Judeţeană ,,Dinicu Golescu” Argeş şi Constantin Bărbulescu, Decanul Facultăţii de Istorie din Piteşti. Intrarea este liberă, iar evenimentul va include şi o sesiune de autografe. Cartea îşi propune să ofere câteva răspunsuri la mai multe întrebări: „Cum anume a ajuns Gheorghe Gheorghiu-Dej în fruntea comuniştilor români? Cât de playboy a fost Regele Carol al II-lea? Cum a fost posibil ca o tânără pe nume Cătălina Toderiu să intre în galeria eroilor naţionali sub numele de Ecaterina Teodoroiu? De ce au venit în România preşedinţii Charles de Gaulle sau Richard Nixon? De ce Regina Angliei l-a plimbat în caleaşca regală pe Nicolae Ceauşescu? Sau de ce s-a dus acesta din urmă într-o vizită în Iran, în chiar ultimele sale zile din viaţă?” Singura concluzie a acestor pagini este şi cea mai simplă: Istoria este, mai presus de toate, o poveste, apropiată de adevăr, despre ceea ce a fost altădată.

Născut în 1967, la Craiova, Adrian Cioroianu este Doctor în Istorie al Universităţii Laval din Québec, Canada, şi al Universităţii Bucureşti. Specializat în Istoria Contemporană a României, lucrează din 1993 în Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (ca profesor, în prezent), unde susţine cursuri (pentru licenţă şi Masterat) de Istorie a regimului comunist din România şi de Istorie a Rusiei postsovietice. Din octombrie 2011 este director al Departamentului Istoria Românilor şi a Sud-Estului Europei din Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Redactor şi ulterior colaborator permanent al revistei Dilema / Dilema veche (din 1998 până în prezent), prof. Cioroianu publică constant în revistele Foreign Policy - RomâniaHistoriaIstorie şi civilizaţie sau Scrisul românesc (din Craiova) ş.a.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite