Piteşti: 250 000 de vehicule Logan MCV produse la Dacia
0Dacia Logan MCV a ajuns deja la un sfert de milion de unităţi produse, asta la mai puţin de trei ani de la lansarea sa oficială.
Modelul cu numărul 250 000 este un Logan MCV 1.5 dCI de culoare albă care şi va lua destinaţia exportului, urmând să ajungă la un client din Franţa.
De altfel, peste 82% din vehiculele Logan MCV produse până în prezent de uzina de la Mioveni au fost exportate. Autovehiculele acestei game s-au vândut în 60 de pieţe de pe patru continente.
Logan MCV, al doilea membru al familiei de modele Logan, şi-a început cariera comercială în octombrie 2006, imediat după prezentarea sa la Salonul Auto de la Paris din acel an. Restilizată în octombrie 2008, gama Logan MCV este alcătuită din patru versiuni de echipare (Ambiance, Preference, Laureate şi Prestige), disponibile în două configuraţii – cu cinci şi respectiv cu şapte locuri.