Piteşti: Lecţii de echitaţie la Muzeul Goleşti
0Cu 25 de lei puteţi călări 30 de minute. După Paşte se redeschide parcul de echitaţie de la Muzeul Goleşti. Aici puteţi urma cursuri de iniţiere în tainele acestui sport, cu un instructor specializat.
Parcul de echitaţie de la Goleşti a fost deschis în toamna anului trecut, cu prilejul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, pe 14 septembrie. O dată cu înrăutăţirea vremii a fost închis, urmând să fie redeschis după Paşte când temperaturile vor creşte.
Atunci, cei care iubesc caii şi doresc să se iniţieze în tainele acestui sport, pot veni la Muzeul Goleşti. Într-un peisaj rustic, specific satului tradiţional românesc puteţi călări în voie. Cu siguranţă vă veţi simţi ca în vacanţele petrecute la ţară, la bunici, pe pajiştea cu verdeaţă.
Curajul este obligatoriu
Instructorul şi, totodată, administratorul parcului de echitaţie spune că cel mai important este ca cei care doresc să înveţe echitaţie să aibă curaj şi să iubească animalele, să nu se sperie de cal.
“Cel care doreşte să călărească trebuie în primul rând să aibă curaj. Avem nişte cai foarte blânzi, de peste 10 ani, special pentru începători. Prima dată îl învăţăm pe călăreţ să abordeze animalul pe partea stângă, mai pe lateral, să vorbească cu el. Îi dă un ciubuc sub formă de granule care conţin nutreţuri concentrate sau morcovi, drept recompensă.”, povesteşte Aurelian Vidroiu, şeful Serviciului Administrativ.
Călăreţul este învăţat apoi cum să urce în şa, cum să îşi aranjze scările în funcţie de înălţime şi cum să se ţină în şa.
Ţinuta trebuie să fie una corespunzătoare. Aveţi nevoie de o tocă (casca de protecţie), pantaloni elastici şi cizme. Cursurile de iniţiere se vor face cu un instructor care vă va însoţi la fiecare pas. Numai călăreţii profesionişti vor fi lăsaţi să se plimbe singuri cu un cal sau să meargă la trap ori galop. După aproximativ 10 şedinţe reuşiţi să învăţaţi tainele acestui sport nobil.
Echitaţie cu ponei pentru copii
Muzeul Goleşti are în total şapte cai, patru dintre aceştia fiind folosiţi pentru echitaţie. Doi dintre ei sunt din rasa Lipiţan, iar doi din rasa comună. Şi copiii pot învăţa să călărească pe doi ponei.
Al treilea căluţ este încă prea tânăr şi abia de la anul va intra în dresaj, însă cei mici se pot juca sau fotografia cu el.
De când a fost deschis parcul, foarte mulţi curioşi l-au vizitat “În toamnă cursurile au fost gratuite. Au venit sute, poate chiar mii de curioşi să călărească.
Toţi au fost foarte încântaţi şi au zis că or să revină după Paşte, când o să-i dăm drumul în forţă.”, spune Aurelian Vidroiu, administratorul parcului de echitaţie.
Instructorul iubeşte caii foarte mult şi îi cunoaşte foarte bine. De aceea Aurelian Vidroiu şi-a învăţat şi copiii să călărească. Animalele trebuie obosite înainte de cursuri pentru a asculta comenzile. De aceea sunt alergaţi o jumătate de oră prin parc pentru a mai consuma din energie.
Cursurile se vor desfăşura de marţea până duminica, de la ora 09.00 la ora 18.00.
Tarife cursuri de echitaţie:
În afară de biletul de intrare la Muzeul Goleşti, care costă 5 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru copii şi elevi, pentru 30 de minute de plimbare cu un cal veţi scoate din buzunar 25 de lei. Dacă doriţi să învăţaţi cu adevărat să călăriţi, puteţi să vă faceţi un abonament de 10 şedinţe plus una gratuit, care costă 250 de lei. Pentru 10 minute de echitaţie cu un ponei veţi plăti 10 lei.