Întreținerea, încasată la locul de joacă
0De mai bine de un an, administratora Asociației de proprietari nr. 15 din cartierul Mărășești încazează întreținerea pe unde poate. Asta după ce spațiul în care funcționa biroul de încasări și sediul asociației (un depozit de 30 de metri pătrați de parterul Bl.1) a devenit, peste noapte , după efectuarea unei executări silite, proprietate privată.
“Din 27 ianuarie 2010 n-am mai putut intra in sediu. Toate actele noastre au rămas acolo fără ca măcar să se facă un proces verbal de inventariere . De atunci ținem ședințele pe unde putem, sub cerul liber, în scara blocului sau în propriile locuințe.Cu încasările e și mai dificil. Cât a fost frig am tăiat chitanțe pe caloriferul de lângă intrarea în deopozit, a făcut încasări până și în ploaie și, până la urmă, am acceptat ca oamenii să vină chiar și acasă. Acum, că a mai ieșit soarele, ne-am mutat la locul de joacă”, explică, în timp ce scrie o chitanță pe unul din leagăne, Elena Iordache, administratorul asociației.
Președintele asociației spune că depozitul reprezenta o suprafață comună ai cărei beneficiari erau toți cei 29 de proprietari ai blocului 1.
„Din punct de vedere legal nu putea deveni proprietate privată . Problemele au apărut după ce , printr-o hotărâre judecătoarească s-a decis ca Asociația să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 2300 de lei unei familii din blocul cu pricina. A urmat o executare silită și scoaterea la vânzare a depozitului respectiv.”, explică Georgel Burcea, președintele Asociației de proprietari .
Spațiul a fost vândut cu 11.100 lei, sumă care, cel puțin teoretic, ar trebui să se împartă între toate cele 29 de familii care au fost vitregite de folosirea spațiului comun. Oamenii însă, nu vor banii, ci spațiul în care, până în ianuarie anul trecut, își puteau depozita diverse bunuri, de la biciclete și cărucioarele până la murături și compoturi și în care funcționa biroul de încasări al asociației.