Pietrenii reclamă risipa de la arteziene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii pietreni trec pe lângă fântâna cu jeturi preocupaţi de consumul de curent electric
Unii pietreni trec pe lângă fântâna cu jeturi preocupaţi de consumul de curent electric

Chiar şi după răcirea vremii, fântânile din oraş funcţionează ca în plin sezon estival şi creşte consumul la electricitate. Apa nu se pierde fiind recirculată, însă consumul de energie electrică încarcă în continuare factura plătită din bani publici.

Deşi temperaturile din această perioadă a anului sunt în scădere accentuată, trei din cele patru fântâni arteziene din oraş funcţionează din plin. Cum pietrenii nu mai caută răcoarea jeturilor de apă, amenajările estetice nu mai încântă pe nimeni, mai ales în zilele ploioase.


„Dacă tot se vorbeşte că trebuie făcută economie, de ce nu este oprită fântâna din Parcul Central? Când vara era în toi şi ne topeam de căldură, fântâna nu a funcţionat pentru că era în reparaţii. Acum, când a venit frigul merge până seara târziu, zi de zi“, spune Irina Dulamă, o femeie care locuieşte în apropierea parcului.


Pietrenii spun că economiile care s-ar face atunci când fântânile sunt oprite ar diminua facturile achitate din bugetul local pentru plata facturii la energie electrică. „Consumul nu cred că e justificat pentru că şi parcul nu mai este aglomerat în această perioadă. La fel este şi în cazul fântânii din faţa Casei de Cultură sau a celei din sensul giratoriu de la intrarea în oraş“, este de părere pietreanul Octavian Năstase.  


Artezienele funcţionează până îngheaţă apele


Edilii locali spun că programul de funcţionare al fântânii arteziene din Parcul Central va fi întrerupt abia la 1 noiembrie urmând să fie reluat în luna martie.


„În Parcul Central, fântâna muzicală nu funcţionează toată ziua, ci între orele 12.00 şi 21.00. Dacă vremea se va răci foarte mult, o să întrerupem programul, dar dacă va fi frumos vrem ca fântâna să funcţioneze şi în această lună“, spune Gabriel Muraru, şeful Serviciului Comunicare din cadrul primăriei Piatra Neamţ.


Fântâna arteziană muzicală din Parcul Central al oraşului a fost dată în funcţiune în vara anului trecut şi a costat 165.522 de lei. Cea mai mare parte din sumă, adică 82% din costul amenajării a reprezentat finanţare nerambursabilă de la Administraţia Fondului de Mediu, iar diferenţa de aproape 30.000 de lei a fost suportată din bugetul local.


Jeturile de apă şi jocul de culori sunt sincronizate cu suportul muzical în sistem computerizat.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite