Neamţ: TVA-ul majorat dă jos preţurile la tarabă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disperaţi că noul TVA le-a alungat cumpărătorii, comercianţii au decis să lase din preţ. Pietrenii n-au fost însă impresionaţi pentru că n-au scăpat şi de scăderile salariale.

Lipovenii Ivan şi Dochia Davidov au venit în Piaţa Centrală din Piatra Neamţ cu roşii de la Târgu Frumos, unde ţin 21 de solarii în care cultivă de câţiva ani legume pe care le vând în judeţele din nordul Moldovei.

„Am vândut mai puţin ca ieri, mâine cred că o să vând mai puţin ca azi. N-au oamenii bani“, spune femeia de după taraba pe care îşi etalează produsele. Asemenea producătorilor care vând în piaţă, familia Davidov îşi face calcule să vadă dacă scumpirile aplicate de la 1 iulie îi vor afecta direct. „Vorba aceea: «socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă» merge şi la noi,  nu numai la clienţi“, spune cu năduf Ivan.

Au ignorat reducerile

Omul spune că a cumpărat de la Bucureşti 15 plicuri cu sămânţă de roşii pe care a cheltuit 1.400 de lei şi a muncit cu nevasta şi cei trei copii ca să scoată două producţii pe an. „Anul trecut am avut grindină, anul ăsta a intrat apa pe sub solarii şi creşte TVA-ul. O să trebuiască să dăm şi noi preţurile mai jos ca să ne vindem roşiile, că nici bulion nu mai iese din ele“, mai spune lipoveanul.

Casele de marcat, pe profit

Cumpărătorii care au ieşit ieri la piaţă erau prea afectaţi de scăderea salariilor şi majorarea cotei TVA ca să observe că produsele de pe tarabe se ieftinesc. „Nu o să mai avem cu ce să facem piaţa. Banii o să se ducă pe rate la bănci şi pe facturi“, spune pietreanul Gavrilă Stoleru.

Dacă producătorii au scăpat de grija bonurilor, comercianţii care le vând recolta la piaţă se confruntă cu problema reglării caselor de marcat după noul TVA. „De joi, 30 iunie, a început toată nebunia şi cred că o să mai fim încă ocupaţi şi sâmbătă. În prima zi am rezolvat câteva sute de solicitări, nu doar de la firme din oraş, ci şi din judeţ“, spune Mihai Stângu, tehnician la o societate care asigură service pentru casele de marcat.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite