Cum s-a lepădat Sadoveanu de masonerie şi a promis în secret pocăinţă. Scrisoarea în care scriitorul cerşea iertare Bisericii
0
Activitatea lui Mihail Sadoveanu în viaţa masoneriei a însemnat zece ani de urcuşuri, frământări şi patimi aprinse. Scriitorul a ajuns să conducă Francmasoneria Română Unită. La bătrâneţe, Sadoveanu a ajuns să ceară iertare Bisericii.
Activitatea masonică a lui Mihail Sadoveanu a fost zeci de ani un subiect tabu în România, puţine fiind referinţele la această preocupare a scriitorului răsfăţat de regimul comunist.
„Activitatea sa de francmason ascunde iniţiative benefice, conflicte interne şi promovări de principii, posibil a fi probate prin documente ce nu se află la îndemâna tuturor. Despre participarea lui Mihail Sado¬veanu la francmasoneria interbelică românească se vorbeşte mai mult cu aproximaţii, cu simplificări de informaţii venite nu întotdeauna din surse autorizate şi credibile”, spunea istoricul literar Ion Simuţ, în articolul „Sadoveanu francmason” publicat în „România literară” (2008).
Biografia masonică a lui Mihail Sadoveanu este clarificată în anul 2007 de Horia Nestorescu-Bălceşti într-o lucrare apărută sub patronajul Centrului Naţional de Studii Francmasonice. Conform sursei, Sadoveanu a fost iniţiat în această mişcare de prietenul Grigore Ghica care l-a introdus în ianuarie 1927 în loja „Dimitrie Cantemir”, constituită la Iaşi.
Renegat de masoni prin „arderea în efigie” a portetului
În perioada 1928-1929, Sadoveanu a devenit Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România (MLNR), urcă repede scara ierahică de la gradul 18 la gradul 33 şi devine membru activ al Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România.
„În 1930, Marea Lojă Simbolică din România, cu sediul la Braşov, se federalizează cu MLNR, iar Mihail Sadoveanu devine Pro Mare Maestru al MLNR şi Preşedinte al Federaţiei Lojilor Simbolice Scoţiene. Scriitorul se află la începutul unei politici de unificare a francmasoneriei din România, proces complicat în care se cheltuiesc multe energii şi se nasc adversităţi”, spune Ion Simuţ.
În 1932 se plănuieşte federalizarea celor două mari loji tradiţionale din România: MLNR şi Marele Orient al României (MOR).
„Marile Loji care s-au federalizat anterior primesc denumirea de rituri, ceea ce va trezi nemulţumiri. MLNR se divide, federalizarea aduce prejudicii, iar Federaţia Francmasoneriei Române Unite, ratificată la 15 aprilie 1934, poartă dispute după dispute. Efortul de armonizare a părţilor, făcut de Mihail Sadoveanu, nu are efectul scontat, pentru că <el însuşi a generat şi a patronat aceste frământări>, după cum afirmă Horia Nestorescu-Bălceşti”
Mihail Sadoveanu a condus între anii 1934-1937, ca Mare Maestru Federal, Francmasoneria Română Unită, deţinând în continuare şi demnitatea de Mare Maestru al MLNR.
Mihail Sadoveanu, cu şorţ de mason FOTO: saccsiv.wordpress.com
„Se pare că Mihail Sadoveanu este într-atât de detestat pentru acţiunile lui de unificare sau federalizare a lojilor masonice încât se vorbeşte că ar fi avut loc <arderea în efigie> a portretului său de către conservatorii neobedinenţi Federaţiei”, se mai arată în biografia masonică a lui Sadoveanu.
„Arderea în efigie – care, după părerea mea, e un act de o mare cruzime, adică nu numai că se distruge fizic realitatea respectivă, dar se încearcă distrugerea ideii, a formei interioare – însemna dispariţia a tot ceea ce reprezenta acea persoană, tot răul pe care l-a întruchipat. Era o formă de combatere a idolatriei”, explică cercetătorul Vasile Rus, de la Institutul „George Bariţiu” al Academiei Române.
Pactul cu noua putere comunistă
„Crezul masonic sadovenian şi-a rezumat esenţa în patru principii inalienabile: credinţa în Dumnezeu, devotament faţă de Patrie şi Rege, respectul familiei şi al legilor ţării, preocupări de ordin naţional”, arată Horia Nestorescu-Bălceşti.
În februarie 1937, toate organizaţiile politice, masonice sau de orice fel sunt suspendate de către guvern, pregătind dictatura regală. Comportamentul lui Sadoveanu în relaţia cu masoneria a fost criticat ulterior de Alexandru Paleologu, şi el fost Mare Maestru al Loji Române din Franţa.
„În anii 40 masoneria a fost în adormire. S-a pus problema reînvierii ei după lovitura regală din august 1944. Sadoveanu a preferat să joace cartea rusească. Nu e mirare că a asistat impasibil la distrugerea lojilor masonice în anii 48-51 de către comunişti, patronii lui şi la arestarea şi închiderea în puşcării a multora dintre <fraţii> săi”, spunea Alexandru Paleologu.
Protejat de comunişti, urmărit de securitate
Viaţa mai puţin cunoscută a lui Sadoveanu a stârnit interes şi pentru vizitatorii care trec pragul muzeului dedicat scriitorului din Casa Memorială „Visarion Puiu” de la Vovidenia-Neamţ. Arhimandritul Mihai Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, şi custode casei memoriale susţine într-un articol publicat pe portalul doxologia.ro că a fost întrebat nu de puţine ori de turişti dacă Sadoveanu a fost mason.
„De aceea a trebuit să citesc şi despre activitatea masonică a romancierului. Ba, mai mult, am cercetat dosarul lui de la C.N.S.A.S şi nu mică mi-a fost mirarea să aflu că era urmărit de securitate”, spune părintele Daniliuc.
Monahul nu a găsit răspuns la întrebarea „ce i-a trebuit această coabitare cu mişcarea masonică?” şi spune că a încetat să mai caute lămuriri în a desluşi aceste lucruri.
„Un lucru apare evident: Sadoveanu scriitorul este mai mare decât Sadoveanu masonul. O viaţă a fost scriitor, iar mason, doar o mică parte a ei, căci în anul 1947 s-a văzut exclus din rândurile masoneriei”, mai spune arhimandritul Mihai Daniliuc.
Casa memorială „Visarion Puiu” care adăposteşte şi muzeul Sadoveanu FOTO: schitulvovidenia.com
Sadoveanu a cerut împăcare cu Biserica
În 1937, într-un document semnat de Patriarhul Miron Cristea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a condamnat francmasoneria „ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă”.
Egumenul schitului Vovidenia spune că după ce guvernul român a scos în afara legii mişcarea masonică, Sadoveanu a făcut pocăinţă, „nu una publică, ci tainică, ştiută şi primită de Milostivul Dumnezeu prin duhovnicul lui.”
„Iscusitul său secretar, regretatul Constantin Mitru, într-una din întâlnirile ce le-am avut, mi-a arătat o scrisoare trimisă de Sadoveanu unui ierarh care-i era duhovnic. Răvaşul începea cu o tulburătoare adresare: Înaltpreasfinţiei Sale Duhovnicului meu. Acolo, ispăşitul cerea iertare, dorind împăcare cu Biserica strămoşilor Săi”, este mărturia arhmandritului Mihai Daniliuc.
Printr-o serie de întrebări retorice, părintele Daniliuc argumentează că romancierul ar fi regretat astfel implicarea în mişcarea masonică şi ar fi ales să revină la „Biserica străbună”.
„Oare avem noi dreptul să tăgăduim întoarcerea unui fiu risipitor? Ce ne facem să fim atât de siguri că Mihail Sadoveanu, la apusul vieţii, nu a trăit pocăinţa fiului rătăcit din Evanghelie, întors acasă, la Tatăl? De ce credeţi că Sadoveanu şi-a dorit petrecerea ultimilor ani într-o mănăstire? De ce în anii de suferinţă dormea cu Sfânta Scriptură sub pernă? (amănunt ştiut de la unul din doctorii săi curanţi)”.
Ultima dorinţă, neîmplinită
O altă mărturie adusă de arhimandritul Mihai Daniliuc este episodul în care unii preoţi, pe atunci elevi la seminarul teologic din Târgu Neamţ, l-au surprins pe Sadoveanu la strană, zicând pe de rost psalmii Utreniei.
Sadoveanu, în ultimii ani ani vieţii, la schitul Vovidenia sursa: schitulvovidenia.com
„O făcea doar ca pe un act cultural? La cât de suferind era, nu mi-l închipui recurgând la înălţătorul gest doar din curtoazie faţă de călugări, nici transformând rugăciunea într-o simplă lectură. Părintele Vasile Vasilache din America a adus o serie de mărturii cu totul surprinzătoare: pe când era egumen la Pocrov, s-a pomenit cu Sadoveanu în vizită. Un tânăr teolog i-a cântat nişte romanţe pe versuri de Eminescu, iar apoi: <…cuconu Mihai cere să-i aduc cartea Prohodul Domnului. Şi pe când tânărul Sandu cânta mai multe stihuri din Starea I-a, a II-a şi a III-a, Mihail Sadoveanu lăcrăma. Era mărturia unei simţiri calde pentru suferinţele lui Hristos ce pătimise atâta de la oameni>. Cine se mai poate îndoi de credinţa Ceahlăului literaturii române?”, concluzionează custodele muzeului Sadoveanu de la Vânători Neamţ.
În ultimii ani ai vieţii, Mihail Sadoveanu şi-a legat existenţa de schitul Vovidenia.
Certificatul de deces al lui Sadoveanu FOTO: schitulvovidenia.ro
„Retras din tumultul vieţii capitalei, aflat într-o suferinţă apăsătoare după accidentul vascular major din anul 1956, romancierul a fost diagnosticat cu hemiplegie totală dreapta”, spune părinele Daniliuc.
Egumenul Schitului Vovidenia, ce ţine de mănăstirea Neamţ, aminteşte şi de ultima dorinţă a scriitorului decedat pe 19 octombrie 1961, la vârsta de 81 de ani.
„Cred că ultima dorinţă a renumitului păşcănean, nerespectată, de altfel, dezvăluie mult din tainele sufletului său, dar şi apartenenţa la Biserica străbună. În clipele cele din urmă, condeierul a murmurat aproape stins: <voiesc să mă înmormântaţi aici, la Neamţ, printre călugări şi voievozi>. Împlinind ordinul <de la centru>, familia s-a văzut nevoită să-l ducă la Bucureşti cu câteva zile înainte de a-şi începe marea călătorie”.
Mihail Sadoveanu a fost înmormântat în cimitirul Bellu, lângă poetul Mihai Eminescu.
Se încarcă comentariile...
