Tinerii din Oradea aleg drumul străinătății în detrimentul învățământului românesc
0
Cei mai mulţi dintre absolvenţii universităţilor orădene iau drumul şcolilor de prestigiu din centrele universitare europene. Ajunşi în străinătate, orădenii observă cu surprindere că în universităţi există adevărate comunităţi de tineri din România.
Raluca Florina Vlad este studentă în anul I la psihologie în cadrul Universităţii Durham din Anglia. Ea spune că a ales peninsula britanică pentru că acolo are mult mai multe posibilităţi de a-şi valorifica potenţialul decât în România.
Tânăra de 20 de ani a absolvit Colegiul „Emanuil Gojdu” din Oradea şi după aceea a aplicat la mai multe universităţi din Anglia. „Încă din gimnaziu am vrut să am şansa să ajung într-un sistem în care să îmi pot valorifica potenţialul. Nu e vorba neapărat de o valoare mai mare a profesorilor, ci de sistemul de învăţământ. Profesori foarte buni sunt şi la noi, dar sunt limitaţi de sistem. Aici, în UK, stilul de predare e superior, pentru că se bazează pe interpretarea şi aplicarea cunoştinţelor”, a povestit studenta.
Mentalitate diferită
Raluca spune că în Marea Britanie beneficiezi de acces mult mai mare la informaţii, iar studenţii sunt trataţi mai serios decât la noi. „Am ales Durham, pentru că e a treia ca vechime din Anglia, şi e singura, în afara universităţilor Oxford şi Cambridge, care are un sistem colegial, ceea ce înseamnă că studenţii sunt incluşi în nişte comunităţi universitare”, a explicat Raluca. Fata spune că a avut surpriza de a se întâlni cu mulţi români, care studiază în Marea Britanie. „Am creat chiar şi o asociaţie a studenţilor români, în care am ajuns preşedinte”, a povestit tânăra.
Singurul lucru care lipseşte din sistemul de învăţământ străin este emoţia. „După ce îmi voi termina studiile mă voi întoarce în ţară, pentru că îmi lipsesc creativitatea şi sufletul românilor”, a mărturisit Raluca.
Studiu bazat pe practică
„Sistemul de învăţământ din străinătate promovează studiul prin activităţi practice şi interpretarea cunoştinţelor. Astfel, studenţii ajung să acumuleze experienţă încă din timpul studiilor. În plus, pe lângă şcoală se promovează puternic voluntariatul. După un semestru la Durham, am ajuns să reciclez hârtia şi să fac paşi mici, cum ar fi să merg pe jos în loc să iau taxiul”, spune Raluca Vlad.