Oradea: Portret/Janina Pașaniuc un trainer care se distrează la job

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Portret/Janina Pașaniuc un trainer care se distrează la job
Oradea: Portret/Janina Pașaniuc un trainer care se distrează la job

Este autoarea modelului de învățare ACT – Activare –Coordonare-Transfer, o abordare cooperativă, interactivă și pozitivă a modului în care se poate face educația tinerilor și formarea adulților.

Janina-Diana Pașaniuc este o fire voluntară. Când și-a pus ceva în cap vrea să și realizeze acel lucru. Asta a ajutat-o foarte mult în activitatea pe care o desfășoară de 14 ani în sectorul civic. „Când eram mică am hotărât să fiu vatman, apoi am pendulat între diferite domenii liberale, printre care și jurnalismul și am ajuns să fiu traine”, povestește tânăra. Nu crede în existența intrinsecă a unei chemări, dar a continuat să se inventeze până când a ajuns să se  identifice cu profesia de trainer. Îi place atât de mult ceea ce face încât munca i-a devenit hobby. „Atunci când alegi să lucrezi în acest domeniu te metamorfozezi complet, nu știi unde se termină locul de muncă și unde începi tu. E o vocație, nu doar un alt job”, explică ea.

Life și ACT

Janina Pașaniuc a început să lucreze în sectorul neguvernamental ca simplu voluntar, la 14 ani. În 1999, împreună cu un grup de prieteni, a înființat Fundația Life, care realizează proiecte de dezvoltare a spiritului civic și voluntariat la nivel local. Cel mai mare succes l-a avut în 2000, când organizația lor a reușit să blocheze achiziționarea unui incinerator de deșeuri în Oradea, generator de poluare și toxine. „ Experiența și dezvoltarea profesională continuă m-au ajutat ca azi să fiu în postura de a împărtăși cu cei din jur, prin programe de formare în cadrul Asociației pentru Consultanță și Training ACT, pe care am înființat-o”, povestește ea mai departe.

Premieră națională

Fiind de atâta timp în sectorul neguvernamental, Janina Pașaniuc a învățat să își concentreze mintea pe training și procesele de training. Împreună cu echipa ei a realizat și testat o serie de metode şi instrumente de construire a unui proces educaţional. Așa au ajuns și la o premieră națională, proiectul Absolute Flow. 
 „E un proiect ce combină eficienţa, practicalitatea şi creativitatea într-un singur pachet pentru traineri, cu un software de dezvoltare a trainingurilor, un manual cu metode şi un website”, explică ea. A început în 2006 cu un grup de traineri, scopul lor fiind realizarea unei schimbări și echilibru în procesele de training. ”Simțeam nevoia unei schimbări în peisajul trainingului, în contextul în care în training existau două polarităţi: fie ore nesfârşite de prezentări, fie activităţi care aveau un singur scop – distracţia”, povestește ea.

Profil:
Născută
La 24 Iunie 1976, Oradea
Studii
Trainer (certificare Consilul Europei)
Studentă anul III la Facultatea de Sociologie UBB, Cluj-Napoca
Familie
Necăsătorită

Ce-i place
„Îmi place tot ce e făcut cu profesionalism, dar mai ales responsabilitate și conștiința că ceea ce faci azi te reprezintă și te definește și mâine”, spune Janina Pașaniuc . O fascinează potențialul conceptului de Web 2.0., blogging și tot ce ține de noile tehnologii on-line. 

Ce nu îi place:
„Nu-mi place așa-zisa coruptă din România care ne manipulează la fiecare alegeri și insulta constantă la adresa inteligenței noastre pe care politicenii ne-o aduc în fiecare zi  prin declarațiile lor”, spune tânăra. O deranjează gheara economicului adânc înfiptă în gâtul sectorului politic și lipsa de perseverență considerată ca virtute de societate.

Întrebări și răspunsuri:
- De ce pui atâta accent pe formare?
JDP – Formarea este elemental cheie în eficientizare personală și profesională. Sună pompos, dar este adevărat. Nu ne naștem manageri, lideri de echipe sau mai știu eu ce. Toate astea se învață.
- Sunt deschiși orădenii la voluntariat?
JDP – Din păcate numărul voluntarilor în diverse acțiuni scade. Cred că încă au în minte și acum imaginea comunistă a voluntariatului.
- De ce crezi asta?
JDP – Pentru că orădenii au impresia că voluntariatul înseamnă doar să dai. Nu este așa. Când dai ceva comunității, binele acela se răsfrânge indirect din nou asupra ta și este multiplicat.
- Cum putem corecta asta?
JDP – Luptând împotriva ideii care ni se bagă în cap că suntem prea mici pentru a conta și pentru a face ceva.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite