Marș de atenționare în trei județe: prea mulți motocicliști mor nevinovați pe șosele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marșul regional al motocicliștilor care cer respectul celorlalți participanți la trafic ajunge în seara aceasta în Băile 1 Mai. Mărșăluind prin trei județe, două sute de persoane vor să atragă atenția că prea mulți bikeri mor, fără vină, pe drumurile din Oradea și din nord-vestul țării.

Motocicliști din trei județe au pornit vineri într-o acțiune de protest care se va încheia mâine, cu o expoziție de motociclete avariate în urma unor accidente rutiere. Inedita expoziție va fi amenajată în Parcarea Independenței din Oradea. „De abia a început sezonul de circulat cu motocicleta și deja avem zece băieți care au murit, iar opt dintre ei au fost nevinovați. Prea mulți motocicliști au căzut victime ale greșelilor altora", spune Cseh Laszlo, unul dintre organizatorii marșului.

Solidaritate pe două roţi

Traseul motocicliștilor cuprinde localitățile Satu Mare, Tăşnad, Zalău, Huedin, Aleşd, Oradea, Băile 1 Mai. Participă membri ai cluburilor Eagle Bikers, Hawks Motor Club Biharia, Rebel Bikers Oradea, Meses Moto Club Sălaj, Viking MC Satu Mare, Dust Riders Tăşnad, Rock & Road Baia Mare şi Keleti Motoros Egyesulet din Ungaria.

Citește mai multe duminică, în Adevărul de Seară, ediția de Oradea

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite