Doi turişti din Polonia au murit loviţi de trăsnet, ţinându-se de mână, în Padiş FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri, în vârstă de 33 şi 34 de ani din Polonia, au fost surprinşi de furtună, în această dimineaţă, la circa 300 de metri depărtare de cabana Padiş, din judeţul Bihor. Trupurile celor doi au fost găsite parţial carbonizate. Cei doi îndrăgostiţi au murit ţinându-se de mână.

ora 16.00 Cei doi turiști se numesc Witoldt și Anna Tolwinski. Erau căsătoriți de aproximativ 6 luni. Potrivit unor martori, cei doi nu aveau nicio șansă de supraviețuire. Trupurile lor au fost găsite parțial carbonizate. Hainele de pe ei au ars, iar unul dintre bocancii femeii a explodat.

ora 13.30
Din informațiile deținute de salvatorii montani cei doi turiști polonezi se aflau în Padiș de la începutul acestei săptămâni.  Astăzi aveau programată parcurgerea unui traseu, însă din cauza vremii nefavorabile au renunțat la excursie. Cei doi soți au decis însă să meargă până la o stână, după lapte. "Aveau de mers în jur de 500 de metri, pe o potecă turistică", a declarat salvamontistul Nagy Ivan.

Adrian Marin, vicepreședintele Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor, a spus că paramedicii care lucrează pe lângă salvatorii montani nu au mai avut ce să facă pentru a-i salva pe cei doi doi turiști străini. „Trăsnetul a intrat prin gâtul bărbatului şi a ieşit prin piciorul fetei. Cei doi se ţineau de mână”, a spus Adrian Marin.

Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, a spus că cei doi turişti, un bărbat şi o femeie, au fost loviţi de trăsnet în timpul furtunii puternice iscate în această dimineaţă. „Ei făceau parte dintr-un grup de turişti polonezi, veniţi cu şapte corturi pe platoul Padiş”, a spus Alina Dinu. Corpurile celor doi, despre care surse neoficiale susţin că ar fi soţ şi soţie, vor fi supuse necropsiei, pentru a se stabili cu exactitate circumstanţele decesului.  Apelul către 112 s-a făcut în jurul orelor 9.30.

Vom reveni cu detalii.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite