Reacţia unei doctorande la Cambridge: „Cum putem remedia discriminarea în diaspora, dacă plăgile ei supurează de veacuri într-o Românie a complacerii?“
0
O tânără din România plecată de mai mulţi ani la studii la Universitatea Cambridge, unde lucrează la lucrarea de doctorat în Politică şi Relaţii Internaţionale, crede că problema discriminării trebuie rezolvată în ţara natală.
Andra-Lucia Martinescu este autoarea unei scrisori publicată pe site-ul romaniacurata.ro în care abordează dintr-un unghi diferit documentarul despre românii din Marea Britanie difuzat de postul de televiziune Channel 4.
Tânăra crede că se pune fals problema imaginii şi că este scandalos, mai degrabă, să fie indusă ideea existenţei unei diaspore legitime şi a uneia neligitime.
Redăm, mai jos, integral, scrisoarea:
"Sunt în ultimul an de doctorat (4), la Politică şi Relaţii Internaţionale, la Universitatea Cambridge, în total 6 ani şi jumătate de când m-am mutat, studiat şi lucrat în Marea Britanie. Mi-am petrecut anii formativi aici, într-un mediu a cărui multiculturalitate şi diversitate le-am îmbrăţişat cu sete. Sunt totuşi româncă şi am o conştiinţă profundă a tărâmurilor lăsate în urmă, doar fizic. Dar în acest ‘melting pot’ civilizaţional, m-am considerat cetăţean european, un cosmopolitism (dacă pot spune aşa) pe care mi l-am permis cu o oarecare mândrie. Românii sunt cetăţeni europeni, un drept câştigat nu fără sacrificii, unele mai vizibile decât celelalte, aşa cum ai subliniat şi tu. Portretizarea acestor valuri de ‘imigraţie’ nu este decât o negare simplistă a unor libertăţi fundamentale, care ne leagă în esenţă de destinul european; doar o platformă politică, ca multe altele, care subersiv distorsionează sau deturnează atenţia şi eforturile de la problemele sociale de facto persistente.
Bineînţeles că experienţele nu pot fi asemănătoare, poveştile românilor de aici sunt pe cât de diverse, pe atât de individualizante. Fiecare duce o luptă legitimă cu sine însuşi/însăşi, împărtăşind doar tărâmurile lăsate în urmă şi poate dorul. Nu suntem în măsură să aplicăm judecăţi esenţialiste, regurgitând inepţii şi pretenţii – că doar succesul, competenţele profesionale/educaţia sau statutul social te recomandă ca român demn de diaspora străinătăţii; că acest eşantion semnificativ, dar nu întru-totul reprezentativ trebuie excizat din masa totală a aşa numiţilor ‘emigranţi’.
Nu vreau să judec motivele subiective plecării/despărţirii de familiar, dar fiecare poveste sau experienţă arată un act de curaj, incomensurabil, dar şi imposibil de comparat. Şi dacă am privi sincer la cei ce nu vorbesc limba, lăsându-şi căminul, gospodăria şi pe cei dragi în urmă, avântându-se şi înfruntând riscuri puţin imaginabile celor ce se bucură de confortul siguranţei, descoperim un alt microcosmos, o alteritate de care încercăm să ne detaşăm grabnic şi nefericit. De ce? Nu ştiu… dar recepţiile de la Ambasada din Londra, sorbind şampanie şi discutând re-branding-ul diasporei nu ne vor ajuta să transcendem limitările, victimizarea, oportunismul şi eschivarea. Nu am simţit nicio clipă că trăiesc o marginalizare culturală, mi-am adus prietenii de aici şi le-am arătat tot ce le-am putut arăta în România, nu selectiv, ci aşa cum este. Tendinţa de a masca realitatea, de a lăsa o impresie bună, mi se par frânturi perpetuate dintr-un trecut al reprimării, al suspendării artificiale într-o minciună convenabilă. Profesional, am lăsat întotdeauna competenţa să mă recomande şi nu am tăgăduit că pot fi judecată doar prin prisma apartenenţei. Acceptarea acestor realităţi este în fond, un act subiectiv, o împăcare cu Sinele, şi nu complacere.
Ceea ce am văzut la BBC nutream să stârnească o cu totul altă reacţie, demnă de lupta pe care am purtat-o fiecare, individual sau împreună. Mă aşteptam să nu ne sesizăm doar la nivel de diplomaţie publică, imaginea României în afară, ci să redeschidem dezbateri consistente privind incluziunea, lupta împotriva crimei organizate, motivele pentru care oamenii pleacă… în loc să ne preocupăm constant de imagine. Chiar dacă documentarul ar putea genera valuri de discriminare, cred că cel puţin în Marea Britanie, nu asta este sursa. Înainte de români şi de bulgari au fost polonezii, înainte de polonezi, valurile de imigranţi (de facto) din fostele colonii. Integrarea a fost şi este o problema perpetuă. Publicul de aici are acces la multiple versiuni, nu toţi îmbrăţişează versiunea Channel 4. Important este că avem o masă critică de sprijin şi înţelegere.
Cu bune sau cu rele, suntem o colectivitate, cei ce dorm printre acareturi de carton la periferiile oraşelor nu trebuie priviţi cu ruşine, ci asumaţi ca o responsabilitate socială şi în mod necesar, colectivă, adresată nu doar prin proteste şi tot soiul de tentative de a ne diferenţia cultural de co-naţionali, creând un mediu aseptic în jurul pretinsei ‘diaspore legitime’. Dimpotrivă, marginalizându-i, ne marginalizăm pe noi înşine, ne relegăm în postura de victime, de ‘dezbinaţi’ cu pretenţii de a fi acceptaţi, fără însă a accepta. Responsabilitatea colectivă, aşa cum ai spus, Mihai, porneşte din ţară, înţelegându-ne cât mai obiectiv ţesuturile sociale şi adresând cu răbdare vehiculele neajunsurilor, disperării sau deznădejdii – uneori, cele care împing un număr covârşitor de români să plece. La fel, sursele criminalităţii trebuie identificate tot în România, prin suprimarea reţelelor care acumulează beneficiile reale şi crează o stare de insecuritate, aici şi acolo.
Nu am discutat despre dreptul românilor la protest, şi nici despre legitimitatea reală a protestului ce ne-a fost negat. La fel, nu pot nega problemele discriminării, ea există, furişată sub multe alte forme. Dar, consider că nu ne putem opune atât de vehement discriminării de aici, atât timp cât acceptăm tacit aceleaşi practici pe tărâmurile natale. Aşteptăm soluţionarea unor probleme sistemice, prioritizându-le constant în detrimentul altora şi altora, considerate secundare – problema minorităţilor şi a femeilor, incluziunea, oportunităţi şi şanse egale şamd. Asistăm în tăcere la transformarea unor comunităţi întregi în instrumente electorale, itineranţi forţaţi, mituibili, pentru două, trei duzini de voturi. Degradarea morală nu începe pe meleaguri străine, ci este exacerbată de realităţi naţionale pe care le negăm şi de care, în fond, mulţi am fugit. După cum se vede, escapismul îşi are limitările sale, astfel de probleme nu mai au o teritorialitate definită, ne urmăresc oriunde am fi.
Prima reacţie privind documentarul Channel 4 a fost de mânie. Am acuzat obtuzitatea producătorilor, pentru că au selectat convenabil, senzaţionalist, poveştile celor dezrădăcinaţi, fără casă, fără familie, fără oportunităţi palpabile, celor care trăiesc în nesiguranţa perpetuă a imediatului. Aşa cum nici ei nu sunt întru-totul reprezentativi, aşa nici ceilalţi, aşa-numita “elita competentă” nu trebuie să fie etichetă de la suprafaţă – sursă spre care toate eforturile diplomaţiei publice se îndreaptă şi ale cărei interese trebuie să primeze, pentru că dau bine. În fond, ambele sunt două feţe ale aceleiaşi realităţi, polarizată prin ignoranţă şi tăcere. Sigur, protestele au fost aparent împotriva discriminării şi ştiu ce spuneţi despre banerele acelea, nu s-au dorit a fi rasiste, chiar dacă întrucâtva s-a eşuat. La nivel de substanţă, din postura de comunitate, nu simt că am transmis un mesaj mai puternic sau mai curat. Subliminal se insinuează “nu ne discriminaţi pe noi, doar pentru că i-aţi văzut şi pe ei”. Nu asupra documentarului trebuie să ne concentrăm eforturile, că doar nu putem altera modul în care oamenii decid să interpreteze imaginile, ci asupra crizei sociale exacerbate, asupra lipsei de consistenţă politică şi civică. Cum putem ridica la nivel de conştiinţă sau remedia discriminarea în alte părţi, dacă plăgile ei supurează de decenii, poate chiar veacuri într-o Românie a complacerii? Cum putem pretinde că aceste cazuri să nu fie senzaţionalizate la Londra, Paris şamd, dacă în propria ţară le senzaţionalizăm mediatic şi politic? Cine ar trebui să reprezinte interesele acestor oameni şi comunităţi, dacă noţiunea solidarităţii este atât de selectivă?
Îţi mulţumesc pentru articole şi pentru că ai deschis o dezbatere atât de promiţătoare. Aştept cu nerăbdare răspunsul şi feedback-ul tău. Sper să îmi accepţi propunerea de a aduna cât mai multe poveşti, experienţe, gânduri şi impresii din diaspora.
Cu drag, Andra-Lucia"
Se încarcă comentariile...
