Previziunea sumbră a unui infecţionist român: „Există riscul unei epidemii de Zika după Olimpiada de la Rio“

Previziunea sumbră a unui infecţionist român: „Există riscul unei epidemii de Zika după Olimpiada de la Rio“

Dr. Mihnea Hurmuzache, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi FOTO Iulia Ciuhu

Infecţiile din spitale sunt una dintre principalele probleme cu care se confruntă sistemul medical românesc. Dr. Mihnea Hurmuzache, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi, ne spune care sunt categoriile de persoane cele mai vulnerabile, dar ne vorbeşte şi despre controversele legate de vaccinuri şi despre ameninţarea recentă reprezentată de virusul Zika.

Ştiri pe aceeaşi temă

Săptămâna aceasta s-a născut primul copil cu microcefalie din Europa, afecţiunea fiind consecinţa infecţiei cu virusul Zika. Totuşi, această infecţie nu reprezintă o ameninţare pentru România, ne linişteşte dr. Mihnea Hurmuzache, medic primar boli infecţioase şi director medical al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi. Altele sunt microorganismele cu care trebuie să se lupte românii, în special în spitale.

„Weekend Adevărul“: Care sunt principalele afecţiuni de origine infecţioasă cu care vă confruntaţi?

În lunile ianuarie-martie, în fiecare an se înmulţesc infecţiile respiratorii. Majoritatea nu sunt infecţii severe, cu excepţia persoanelor cu risc, cum sunt pacienţii cu obezitate, cu diabet, femeile gravide şi alte categorii de pacienţi imunodeprimaţi. Când este vorba despre o infecţie gripală, evoluţia poate fi nevaforabilă, într-un număr limitat de cazuri ajungând până la deces. Formele de gripă de anul acesta au fost mai deosebite, în sensul că, pe lângă o febră de durată puţin mai lungă, care a variat între şapte şi zece zile, pacienţii nu prezentau dureri în gât. Aveau în schimb o tuse foarte chinuitoare, pe o perioadă de câte 14-15 zile.

În afară de infecţiile respiratorii, am observat în această primăvară o creştere a numărului de pacienţi diagnosticaţi cu infecţii urinare. O a treia patologie ar fi scarlatina. Numărul de cazuri de scarlatină este cu mult mai mare decât în alţi ani, aş spune că a fost un fenomen oarecum epidemic în ultimele luni. Scarlatina este o infecţie determinată de streptococul betahemolitic, cel care dă adesea amigdalita acută. Infecţia circulă foarte repede, pentru că într-o singură zi, un singur purtător poate să o transmită pe cale respiratorie altor cinci-zece persoane, dar nu toate dezvoltă boală. Afecţiunea se manifestă prin febră, angină (n.r. – durere în gât), puroi în gât şi erupţii la nivel cutanat. Este o boală care trebuie tratată în spitale, care trebuie declarată obligatoriu şi care trebuie tratată corect pentru ca pacientul să scape de streptococul respectiv.

Copiii cu ce se confruntă cel mai adesea?

Foarte multe cazuri pediatrice sunt de exanteme virale, erupţii la nivelul tegumentelor care nu sunt încadrate în bolile cunoscute, cum sunt rujeola, rubeola, care pot fi diagnosticate şi pentru care există vaccin. Ele sunt erupţii cutanate care sunt autolimitante pentru că, chiar dacă intervii medicamentos, după o perioadă de trei-patru zile de evoluţie, dispar de la sine. De asemenea, ne confruntăm cu un număr foarte mare de cazuri de infecţii cu rotavirus la copil, boală numită şi diareea acută albă a copilului. Aceşti copii, chiar dacă sunt depistaţi la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria“ din Iaşi, sunt trimişi în vederea izolării şi echilibrării aici, în Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“.

Vârstnicii, mai vulnerabili la infecţiile din spitale

Iar persoanele în vârstă la ce riscuri infecţioase sunt cel mai expuse?

Încă de acum doi-trei ani, a crescut numărul de cazuri de infecţii nosocomiale (n.r. – infecţii contractate în spitale) la persoanele în vârstă, cu multiple internări în alte medii spitaliceşti, cu tratamente antibiotice de lungă durată, imunodeprimate. Aş putea spune că, faţă de acum cinci-şase ani, numărul de infecţii cu Clostridium difficile este de cel puţin zece ori mai mare. Bacteria Clostridium difficle se află în intestinul nostru, al tuturor. Ea se dezvoltă foarte mult în momentul în care mecanismul de apărare al organismului este deficitar şi atunci înlocuieşte, practic, flora bacteriană obişnuită din colonul uman, se înmulţeşte şi determină simptome.

Aceşti pacienţi, indiferent unde în judeţul Iaşi sunt depistaţi, indiferent pentru ce motive au fost internaţi, sunt trimişi aici, în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“. Bineînţeles că avem multe cazuri cu infecţii sistemice, dar acest lucru este de înţeles, pentru că apar de foarte multe ori la pacienţi în stadiu terminal. Pacienţi care sunt într-o fază foarte evoluată a multor boli, începând de la neoplazii, traumatisme, accidente cardiovasculare, neurologice, şi care, în ultimele stagii de evoluţie a vieţii, dezvoltă aceste infecţii. De aceea, mortalitatea la aceşti pacienţi care sunt complet expuşi la infecţie este mai ridicată. Mai avem meningite, infecţii ale sistemului nervos central, care sunt diverse, dar nu exced numărul obişnuit de cazuri care este în fiecare an.

„O mare excepţie“

Nu putem să nu discutăm şi despre recentul caz apărut în presă legat de apariţia larvelor în plăgile unui pacient. Acestea sunt cazuri întâlnite des în medicină?

Cazurile cu paraziţi în plagă, adică cu larve sau chiar viermi în răni, sunt cazuri extreme în practica medicală, pe care destul de multe specialităţi le pot vedea, cel mai adesea la persoane cu un grad de îngrijire extrem de scăzut. În imaginile care au apărut în presă, de la Spitalul de Arsuri din Capitală, este vorba despre un caz medical care este, într-adevăr, o mare excepţie. Aici trebuie studiată foarte bine cauza infectării. Eu cred că poate fi din două surse: ori pacientul în sine este purtător al unei infecţii anterioare internării, ori personalul medical manipulator.

„Omul devine mai fragil“

Factorii de mediu s-au schimbat ca să determine un număr mai mare de afecţiuni?

Cu certitudine şi asta este o problemă care ţine, mai ales, de calitatea aerului. Sunt convins că, în mare măsură, ceea ce este la ora actuală organismul uman este şi oglinda mediului în care trăim, a ceea ce consumăm, a evoluţiei. Pe de altă parte, modul în care evoluează organismul uman este şi rezultatul medicinei care prelungeşte viaţa, dar nu întotdeauna şi calitatea ei. Cu cât evoluează tehnologia, omul devine mai fragil în faţa mediului înconjurător. Practic, ne îndreptăm spre o perioadă probabil cu longevitate mai crescută, dar nu neapărat de cea mai bună calitate.

Aveţi pacienţi internaţi cu boli rare?

Da. Am avut, de exemplu, un pacient care a lucrat în India şi care avea o febră hemoragică numită febra Denga, transmisă prin insecte. A fost pişcat de o insectă, a făcut febră şi a fost tratat. A plecat bine de aici. Sunt şi febre hemoragice foarte severe, dar cazurile acestea nu reprezintă un pericol public, pentru că sunt izolate.

Vaccinuri gratuite doar pe hârtie

Cum vă raportaţi la discuţia pro şi contra vaccinare?

Nu numai că indic vaccinurile, ci mi se pare o obligaţie morală a societăţii să suţină vaccinarea din punct de vedere financiar. Vaccinurile ar trebui să fie gratuite şi aici ar trebui să intre în discuţie încă cel puţin două vaccinuri, pentru că apar o serie de afecţiuni severe, cum sunt meningitele, pneumoniile, otitele. Mă refer la vaccinarea antipneumococică, care este doar pe hârtie gratuită. În fapt, cele trei doze care trebuie făcute la copil costă aproape 1.000 de lei.

Este foarte bine să fie făcută şi vaccinarea antimeningococică, tocmai pentru că întâlnim numeroase cazuri cu o astfel de afecţiune. Eu consider că societatea, statul trebuie să sprijine vaccinarea. Pe de altă parte, şi părinţii trebuie să aibă obligaţia morală, să înţeleagă că într-o lume globalizată, în care cu toţii circulăm peste tot, este bine să nu rămână copii care în mod voit nu au fost vaccinaţi. Aceşti copii sunt predispuşi la nişte boli pe care vaccinul le-ar fi evitat întotdeauna. În afară de o obligaţie morală, vaccinul ar trebui să fie şi o obligaţie transcrisă într-un fel de contract între părinţi şi stat, astfel încât aceştia să fie obligaţi să-şi vaccineze copilul.

De ce?

Dacă nu vrei să-ţi vaccinezi copilul, trebuie să-ţi asumi nişte lucruri care se pot întâmpla ulterior. Dacă copilul nu a fost vaccinat de tetanos şi el se loveşte şi dezvoltă afecţiunea care are o mortalitatea în jur de 75%-80%, cine este responsabil de acest lucru care putea fi evitat? Deocamdată, părinţii nu au nicio responsabilitate oficială din acest punct de vedere. Ei pot refuza vaccinul, dar nu este nicio responsabilitate ulterioară.

„Victimele în cazul vaccinării sunt ultra-excepţii“

Există studii de specialitate care să arate ce efecte adverse apar ulterior vaccinării?

Sunt prea puţine. Efecte adverse sunt, de exemplu, şi dacă iei o pastilă care nu ţi-a fost recomandată de doctor. Poţi să faci şoc anafilactic şi poţi să mori. Dar câţi pacienţi păţesc aşa ceva? Unul din 10 milioane se poate să aibă efecte adverse. Asta nu înseamnă că un vaccin nu este bun. Vorbim de cazuri foarte rare care dezvoltă efecte adverse.

Vaccinurile au făcut să dispară complet boli care altădată făceau ravagii. Cum ar fi dispărut din lume variola care a omorât zeci de milioane de oameni şi care e eradicată din 1978? Cum ar fi arătat România dacă cel puţin 10% din copiii care se julesc ar fi făcut tetanos? Partea medicală pe care o susţin este coroborată cu 40 de ani de experienţă în vaccinare. Cum ar fi arătat România fără vaccinarea antituberculoasă? Câte cazuri de tuberculoză am fi avut? Foarte multe, cu siguranţă. În această discuţie anti-vaccinare e ca şi cum am purta un război în care, de partea noastră, nu ar exista nicio victimă. Lucru care este imposibil. Victimele în cazul vaccinării sunt ultra-excepţii. Nu poţi să dai deoparte vaccinul, să ştii că o să moară foarte mulţi oameni, pentru o excepţie. Regula omenirii nu este asta.


Spuneaţi la un moment dat că o serie de vaccinuri au dispărut de pe piaţa din România odată cu distrugerea Institutului Cantacuzino. Ce a reprezentat acest institut pentru români?

Da, sunt mai multe vaccinuri pe care Institutul Cantacuzino le fabrica şi care au dispărut uşor, după o perioadă de la căderea acestuia. În mod normal, un asemenea institut, ar trebui să fie o instituţie strategică pentru un stat. Institutul Cantacuzino făcea concurenţă reală Institutului Pasteur din Paris, un centru emblematic pentru Europa. Sunt state avansate economic în Europa care nu aveau şi nu au aşa ceva. După părerea mea, un astfel de institut de cercetare este o instituţie strategică pentru că, de fapt, acolo se modelează viitorul vaccinal al unei naţiuni. Acum, din păcate, filiala de la Iaşi nu mai funcţionează, dar institutul central ar trebui să funcţioneze şi să fie sprijinit, pentru că încă poate fabrica multe dintre vaccinuri de care au nevoie copiii din România.

Vaccinuri care acum se importă.

Da, multe dintre ele se cumpără din străinătate. De aceea spun că institutul are un rol strategic, pentru că, prin funcţionarea lui, prin faptul că produce vaccin, ai un control intern asupra calităţii acestui produs şi nu îţi dă oricine orice. Ăsta e cel mai interesant război biologic care, teoretic, se poate duce. Devii un soi de autoritate atunci când tu, stat, îţi produci vaccinurile necesare. În plus, le controlezi foarte bine. Mai mult decât atât, întotdeauna va exista o încredere mai mare faţă de un vaccin creat şi ţinut sub control în România, decât în vaccinurile de import.

„Cred că există riscul apariţiei unor epidemii de Zika după Olimpiada de la Rio“

Cum se manifestă infecţia cu virusul Zika, una dintre cele mai recente alerte internaţionale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii?

Infecţia cu virusul Zika este o infecţie la modă în ultimii doi ani, cu epidemie în America de Sud şi America Centrală, deşi este cunoscută din Africa, încă din 1950. Cele mai multe cazuri sunt în aceste zone. Infecţia se poate transmite printr-un vector, respectiv printr-un ţânţar, sau pe cale sexuală, de la persoane care sunt în cursul bolii. Infecţia cu virusul Zika este o infecţie virală cu evoluţie relativ banală, de cele mai multe ori nu deranjează în mod deosebit pacientul, astfel încât 8-9 cazuri din 10 nici măcar nu ajung la medic. Se manifestă ca o infecţie respiratorie, cu un pic de febră şi uşoară cefalee. Mai rar, pot să existe evoluţii care nu sunt banale, care fac pacientul să ajungă la spital din cauză că afectarea la nivelul meningelui este mai puternică. Practic, infecţia sistemului nervos central poate duce la paralizii şi asta se poate întâmpla şi la copil, şi la adult. Din nefericire, gravidele au un risc destul de important de a da naştere copiilor cu microcefalie.

Pentru România, infecţia cu virusul Zika reprezintă un pericol real?

Nu există un pericol real pentru că noi, din fericire, nu avem un focar din care ţânţarul să poată transmite boala şi, ca atare, probabil vom vedea doar cazuri sporadice de import, la pacienţi care s-au îmbolnăvit într-o zonă endemică. Dar bineînţeles că şi populaţiile de ţânţari au început să mai migreze din Africa spre Europa şi nimic nu poate fi exclus în ceea ce priveşte bolile infecţioase. Oricum, conform cercetărilor publicate în reviste prestigioase, în maximum trei ani, epidemia de Zika se va epuiza. Din punctul meu de vedere, există riscul apariţiei unor epidemii după Olimpiada de la Rio, pentru că în Brazilia, la ora actuală, sunt cele mai multe cazuri de infecţii. Or, faptul că există şi va exista o aglomeraţie, prin faptul că merg acolo persoane din toată lumea cu ocazia Jocurilor Olimpice, va face posibil ca ele să dezvolte boala după ce revin acasă.

CV: Luptă cu infecţiile de 18 ani

Numele: Mihnea Hurmuzache
Data şi locul naşterii: 8 iunie 1964, Iaşi
Starea civilă: căsătorit, are doi copii.
Studiile şi cariera:
În 1989 a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi.
Din 1998 este medic primar boli infecţioase.
În intervalul 2004-2005 a fost director medical al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi, funcţie pe care a reluat-o din aprilie 2016.
În 2005-2009, a fost director al Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi.
Între 2009 şi 2016, a fost şeful secţiei I de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi.
Locuieşte în: Iaşi.

 

Citeşte şi:

Diana Cimpoeşu, femeia pe care niciun doctor de urgenţe din ţară nu o egalează: „Sunt situaţii pe care nici cel mai grozav medic nu le poate rezolva”

Eugen Târcoveanu, medic chirurg: „Cancerul are mai multe cauze. Mâncarea de azi e ultrachimizată şi oamenii mănâncă mai mult decât au nevoie“

Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie: „Cine este împotriva vaccinării nu este normal la cap. Toată lumea să-şi vaccineze copiii“

INTERVIU Lucian Miron, oncolog: „Am pierdut războiul cu cancerul. Ratele de supravieţuire au rămas foarte reduse“

Ruşinile românilor în capitalism. Gabriel Crumpei, medic psihiatru: „Sunt oameni care ascund faptul că au intrat în şomaj“

Verdictul grav al preşedintelui Societăţii Române de Neurochirurgie: „Tumorile cerebrale sunt din ce în ce mai frecvente“

INTERVIU Profesorul Maria Stamatin, neonatolog: „Sunt fetiţe de 14-16 ani care vin pur şi simplu să nască“

Medic specialist în îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni incurabile aflaţi în ultimele faze: „Pentru pacienţi contează foarte mult să-i ţii de mână când mor“

citeste totul despre: